Pentru a preveni comiterea de accidente rutiere în care sunt implicaţi pietonii, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei au intensificat în această săptămână acţiunile în zonele intens circulate, precum şi cele în care au avut loc evenimente rutiere. În acest sens, în cursul acestei săptămâni, poliţiştii locali au acţionat în zona Piaţa Unirii, str. Anastasie Panu, bulevardul Socola şi zona Gării, ocazie cu care peste 60 de pietoni au fost avertizaţi cu privire la pericolele la care se expun atunci când se angajează în traversarea unei artere de circulaţie prin alte locuri decât cele permise sau nu respectată semnalul de culoare roşie al semaforului. ”De asemenea, lucrătorii instituţiei noastre au aplicat şi 14 sancţiuni contraveţionale, conform O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. Menţionăm faptul că pietonii care circulă prin locuri nepermise riscă să fie sancţionaţi cu două puncte de amendă, în valoare de 150 lei, conform actului normativ menţionat”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Locale Iași. În perioada următoare poliţiştii locali vor continua acţiunile desfăşurate pe această linie pentru a preveni accidentele rutiere cauzate de către persoanele care nu respectă semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor rutiere. (E.M.)