DESPĂRŢIREA DE VADIM

Cel mai vechi şef de partid din România post-decembristă, Corneliu Vadim Tudor, dat afară din funcţia de preşedinte al  PRM, partid intrat pe scena politică a ţării în 1991, se simte ameninţat ca această decizie să fie confirmată de un congres extraordinar, anunţat că va avea loc pe 27 iunie 2013, astfel încât, să simtă pe propria-i piele tratamentul pe care el, timp de 22 de ani, l-a aplicat, fără menajamente, tuturor celor care, la un anumit moment, i-au devenit adversari interni, fie combătându-l, fie pur şi simplu dorind să participe la alegeri interne corecte, în care toţi candidaţii să aibă şanse egale.

Se pare că, perioada de deşteptare a poporului român este valabilă şi pentru formaţiuni politice, nu numai pentru comunităţi teritoriale, astfel încât, 24 de organizaţii judeţene din cele 41, s-au întâlnit pentru a pune la punct revocarea din funcţia de preşedinte PRM a preşedintelui Corneliu Vadim Tudor.

Între 20-25 de ani este perioada de rezistenţă, de răbdare, de suportabilitate a nedreptăţilor îndreptate împotriva poporului român, perioadă asumată de tot ceea ce se întâmplă în plan social şi politic. Aşa a fost aruncată în aer Epoca de Aur, după 25 de ani de dictatură ceauşistă, aşa a fost aruncată în aer fărâmiţarea opţiunii populare, după 22 de ani de jocuri politice ale „buturugilor mici”. Iată că astăzi, după 22 de ani de „veşnicie” în fruntea unui partid politic, liderii locali majoritari ai PRM s-au decis să aducă în faţa unui congres extraordinar al lor propunerea de a-l da afară pe Corneliu Vadim Tudor, cel care „a transformat partidul într-un SRL”.

Din acest moment începe declinul Tribunului, dacă trădarea nu va mai avea picioare scurte la români. Prima reacţie a lui Corneliu Vadim Tudor a fost una în stilul său inconfundabil, ameninţând în toate părţile că va omorî partidul, „el l-a născut, el îl ucide”.

Evident că o astfel de ameninţare nu mai impresionează pe nimeni, atâta timp cât cei care au mai rezistat în partid au reuşit să înveţe nu numai alfabetul, nu numai să citească şi să înţeleagă înţelesul termenilor, cât mai ales, au înţeles ce anume se poate întâmpla într-o democraţie autentică cu puterea votului lor, adunat vot cu vot, în momentul în care acesta ajunge să fie „vot majoritar”. În acel moment toată lărmălaia, toată gălăgia, toate ţipetele şi strigătele  lui CVT ajung să fie nu numai inofensive, nu numai lamentabile, cât mai ales numai bune de neluat în seamă. „Veşnicia lui Vadim  a ţinut cât poate să ţină o veşnicie la poporul român, perioadă care coincide cu deşteptarea poporului. Dacă de regulă se poate vorbi în această ecuaţie de factorul decisiv al schimbării, trădarea, de această dată, aceasta a fost înlocuită de atributul „deşteptării”. Le-a ajuns cuţitul la os – mai este o expresie care ar putea explica cât se poate de exact revolta internă a partidului faţă de liderul lor, cel care a reuşit să-şi conserve numele şi să distrugă fibra politică a naţionaliştilor. Personalitatea afişată a lui CVT la un anumit moment a început să provoace pagube ireparabile pentru partid, aducându-l în pragul colapsului.

Chiar dacă mult mai uşor ar fi fost ca toţi nemulţumiţii din PRM să-şi construiască un alt partid, aceştia au decis, în primul rând, să-i ofere o lecţie Tribunului, o lecţie în acelaşi stil pe care acesta nu a ezitat să o servească tuturor celor care încercau să-l critice sau să nu fie de acord cu el.

Iată că sunt şanse mari ca PRM să scape de pietrele legate de picioare, cel puţin pentru a-şi verifica capacitatea reală de portanţă. Va reveni sau nu la suprafaţă este o întrebare firească al cărui răspuns exact îl poate asigura „despărţirea de Vadim”.

Curios, cum de nu a aflat de la „serviciile sale secrete” despre această mişcare majoritară în partid, aşa cum reuşeşte el să le ştie pe toate de la Cotroceni, din Palatul Victoria şi de aiurea? Este doar o simplă întrebare, curioasă şi neliniştitoare.

ADI CRISTI