Dumitru Oprea cere ca sănătatea populaţiei să nu fie sacrificată pentru interesele industriei tutunului

dumitru opreaSenatorul PDL Iași, Dumitru Oprea, atrage atenţia guvernului asupra pericolelor pe care le presupune protejarea industriei tutunului prin sacrificarea sănătăţii populaţiei.  Într-un document adresat ministrului Economiei, Varujan Vosganian, parlamentarul ieşean s-a referit la poziţia cinică adoptată de guvern faţă de propunerea de modificare a Directivei europene anti-tutun. Astfel, printr-un memorandum aprobat de executiv, se precizează că forma actuală de amendare a Directivei, propusă de Comisia Europeană, ar avea un impact negativ asupra bugetului de stat, datorită poziției industriei tutunului de mare contribuabil.  Dumitru Oprea afirmă că o astfel de poziție este adoptată în condițiile în care nu sunt analizate costurile, suportate din același buget, pentru eliminarea efectelor nocive ale acestui viciu asupra organismului uman. Mai mult, guvernul ignoră acțiunile organizate la nivel mondial și național pentru descurajarea fumatului, ca urmare a creșterii incidenței cancerului pulmonar și a mortalității determinate de consumul de tutun.  În consecinţă, senatorul PDL i-a solicitat lui Varujan Vosganian să precizeze dacă Ministerul Economiei a făcut un calcul comparativ, câţi bani se adună din accizele pe tutun şi câți sunt cheltuiți din buget cu tratamentul persoanelor care se îmbolnăvesc din cauza fumatului. Totodată, Dumitru Oprea i-a solicitat ministrului să explice poziţia diferită a Guvernului României față de opţiunea europeană de descurajare a acestui viciu.(L.Z.)