Adi Cristi
Adi Cristi

HALATELE ALBE CU LĂMPAŞE

adicristi01Medicii aruncă mănuşa guvernaţilor. În preajma rectificării bugetare oamenii halatelor albe se dovedesc a fi „minerii de serviciu”, misiune pe care vor încerca să o ducă până la capăt. Sunt decişi să nu cedeze. Nu vor ataca Bucureştii, nu vor ocupa Piaţa Universităţii, vor încerca doar să forţeze Guvernul Ponta să ţină cont de ei, de cerinţele lor, de nevoia majorării salariului. Revendicarea, prin excelenţă sindicală, a ajuns ca un cuţit la os. Nu mai poate fi ignorată. Nu mai poate fi scoasă din contextul salarizării cadrelor la nivel european. De fapt, presiunea salarială îşi ia ca sistem de referinţă veniturile europene. Medicii s-au trezit, de această dată primii, să pună presiune pe guvern, în preajma rectificării bugetare, ameninţarea finală fiind cu demisia în bloc a cadrelor medicale din sistemul medical de stat.

Victor Ponta începe să culeagă ceea ce a semănat. Fără doar şi poate, după medici vor urma imediat şi alte categorii profesionale, ale căror salarii sunt îngheţate în umilinţă. Ne aflăm în situaţia bulgărelui de zăpadă. Rostogolirea acestuia, cu siguranţă că, dacă nu va fi oprită la timp, va produce inevitabila avalanşă. Revolta celor care sunt umiliţi cu salarii de batjocură va pune mari probleme de gestiune a situaţiilor conflictuale, astfel încât orice 10 lei daţi în plus în contul „Mai dă-le Nicule încă 10 lei!” va avea efect contrar aşteptărilor. Victor Ponta va trebui să nu ignore revolta „halatelor albe”. Va trebui să ţină cont de nevoia de a dialoga, de a coborî în Piaţă, loc de unde şi-a tras puterea credibilităţii, demonstrând că el face, în-adevăr, o altfel de politică. O politică bazată pe grija faţă de cel aflat în nevoi, o politică de ascultare a celui de lângă el, cu maximă atenţie, compasiune, dar şi cu buna credinţă pusă în slujba celui oropsit.

Medicii au început deja „să dea din casă”. Să semnaleze hoţia asiguratorilor de malpraxis, care nu au plătit nici o despăgubire nici pacientului şi nici medicului. Încep să iasă la lumină nu numai salariile descurajante ale medicilor specialişti sau ale medicilor rezidenţi, întrecuţi cu mult la salarii de paznicii de spitale (sic!). Doar  la noi în România se mai întâmplă aşa ceva.  După jaful de la Casa de Asigurări de Sănătate, pe care actuala majoritate politică parlamentară l-a condamnat de pe băncile opoziţiei, iată că sistemul sanitar se confruntă astăzi cu o aşa zisele „noi probleme”, care de fapt sunt scoase de sub praful uitării şi al ignorării.

Ţara începe din nou să se mişte. Chiar dacă spaţiul este dominat de caniculă, de moleşeală, se simte din ce în ce mai accentuat acea mişcare de aer a iminentei revolte. Paradoxal, medicii nu-şi acuză ministrul. Ei au înţeles că hiba nu se află în curtea lor, ci doar la Ministerul Finanţelor. Modul în care a fost construită legea salarizării din dezastrul impus României de guvernările „Boc fără număr”, ne aduce astăzi din nou în stradă, după un an de guvernare a noilor conducători, cei care au fost investiţi cu cea mai mare speranţă post-decembristă.

În acelaşi timp, dacă Justiţia nu este aservită politic, atunci ea nu va reacţiona ca o supapă de reglare a tensiunilor în societate, astfel încât nu vom asista la inculparea medicilor în tot felul de flagrante de luare de şpagă, numai bune să-i discrediteze pe medicii care şi-au permis să-şi ceară dreptul elementar la demnitate. Fără a denatura importanţa meseriei de şofer, de exemplu, nu pot să înţeleg cum de un medic specialist, un cardiolog de exemplu, are un salariu de încadrare mai mic decât al şoferului de pe salvarea care îi aduce pacienţii la spital?

Au medicii dreptate să facă o grevă generală dacă clasa politică se va arăta la fel de impotentă în a rezolva acest tip de asperităţi?   Este o întrebare care poate fi multiplicată şi pentru alte categorii profesionale. Cadre didactice, cadre militare, poliţişti, funcţionari publici. Ca atare, nu greşim dacă ne alăturăm ideii că ţara se va afla în toamnă într-o mare învălmăşeală. Noroc că mai avem o vară la mijloc. O vară care ne va topi şi la propriu şi la figurat.

ADI CRISTI