Preşedintele palestinian a acceptat demisia premierului

MIDEAST ISRAEL PALESTINIANS ABBASPreşedintele palestinian Mahmoud Abbas a acceptat demisia primului ministru Rami Hamdallah, prezentată joi, la doar trei săptămâni după ce a fost numit în acest post, informează duminică AFP şi Reuters.’Preşedintele Abbas a acceptat demisia dlui Hamdallah după ce acesta a refuzat să lucreze cu doi vicepremieri’, a declarat un înalt responsabil citat de AFP. Vineri, Hamdallah îşi suspendase demisia, în urma unei întâlniri cu Abbas, conform mai multor surse citate de AFP. Rami Hamdallah va rămâne însă premier interimar până la desemnarea de către preşedinte a unui nou şef al executivului, a precizat purtătorul de cuvânt al lui Mahmoud Abbas, Nabil Abou Rudeinah. Hamdallah s-a declarat nemulţumit că trebuie să-şi împartă prerogativele cu doi viceprim-miniştri impuşi de Abbas, deputatul Ziad Abou şi consilierul economic prezidenţial Mohammad Moustapha, şi a cerut ‘competenţe clare şi definite’ pentru fiecare, ‘pentru a evita conflictele şi suprapunerea prerogativelor’. 

‘Preşedintele Abbas a respins condiţiile puse de prim-ministru pentru a rămâne’ în funcţie, a menţionat responsabilul citat de AFP.
Guvernul Autorităţii Naţionale Palestiniene condus de Rami Hamdallah a depus jurământul la 6 iunie la Ramallah, în Cisiordania. Hamdallah, care l-a înlocuit pe 2 iunie pe premierul demisionar Salam Fayyad, a dat asigurări atunci că va conduce ‘un guvern pentru o perioadă de tranziţie’ înainte de a lăsa loc unui executiv de uniune naţională, în perspectiva reconcilierii cu mişcarea islamistă Hamas.
În cadrul unei reuniuni desfăşurate la 14 mai la Cairo, gruparea Fatah, a preşedintelui Mahmoud Abbas, şi Hamas şi-au fixat un termen de trei luni pentru aplicarea principalelor clauze ale acordurilor lor de reconciliere, amânate în mod constant de peste doi ani. Aceste acorduri prevăd ca, în locul guvernelor rivale, Fatah şi Hamas să formeze un executiv de tranziţie nepartizan, însărcinat cu organizarea de alegeri generale.