Având în vedere că situaţia de pe intreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o parăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale. Singurele rute de evacuare ale cetăţenilor români din Siria sunt cele tereste, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania şi Turcia.La această oră nu mai există nici o cursă aeriană directă către România.Cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania) să fie temporar închise. Legăturile de comunicaţie în Siria pot suferi unele întreruperi sau limitări. Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice. Cetăţenilor români care se află încă pe teritoriul acestui stat le este recomandat să evite în totalitate deplasările în localităţile Alep, Daraa, Deir Ezzour, Hama, Homs, Idleb şi Damasc. Cetăţenii români prezenţi pe teritoriul Siriei sunt sfătuiţi să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român.