Bolnavii cronici trebuie să respecte indicaţiile medicale în perioada de caniculă

recomandari canicula mediciBolnavii cronici trebuie să respecte indicaţiile medicale în această perioadă de caniculă, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, medic de familie.

„Trebuie să-şi ia tratamentul, să nu iasă afară la orele prânzului, când temperaturile sunt foarte ridicate, să se hidrateze. Dacă au stare de rău şi sunt afară trebuie să intre într-un magazin cu aer condiţionat” a spus medicul.
Organismele suportă greu diferenţele mari de temperatură, pentru că adaptarea se face cu dificultate a adăugat dr. Tănăsescu. Medicul atrage atenţia, în ceea ce priveşte aerul condiţionat, că nu trebuie să fie utilizat la temperaturi foarte joase comparativ cu aerul de afară. Astfel, diferenţa dintre temperatura din interior şi cea din exterior nu trebuie să fie mai mare de trei – patru grade.