Duşa: Militarii operaţionali se retrag din Afganistan până la sfârşitul lui 2014

Mircea_DusaToţi militarii operaţionali români se vor retrage din Afganistan până la sfârşitul lui 2014, urmând ca acolo să mai rămână aproximativ 200 de ofiţeri şi specialişti care să pregătească forţele locale, a anunţat, joi, la Arad, ministrul Apărării, Mircea Duşa.

 

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, a participat, în Cetatea Aradului, la ceremonia de primire a celor aproximativ 500 de militari din Arad care au desfăşurat o misiune de şase luni în Afganistan, cu toţii revenind în ţară fără a fi răniţi.Duşa a spus că militarii „au avut o misiune grea pentru că în această perioadă, primăvara, s-au activat din nou celule din Afganistan”, iar românii prezenţi acolo „au fost puşi în situaţia de a îndeplini misiuni foarte periculoase”.„Este un moment emoţionant să vezi aceşti bărbaţi că se întorc din cel mai periculos loc din lume. Am fost în Afganistan în martie şi am primit aprecieri deosebite pentru militarii români din partea conducerii ISAF (International Security Assistance Force – n.r.) şi din partea ministrului afgan”, a declarat Mircea Duşa.Ministrul a anunţat, cu această ocazie, că efectivele române din Afganistan vor fi reduse, pentru ca acest stat şi forţele locale să poată prelua zonele gestionate până acum de români.”Militarii din acest contingent au predat deja trei zone (…) În momentul de faţă avem 1.600 de militari în Afganistan, urmează ca în partea a doua a anului să reducem efectivele undeva la 1.100, iar la sfârşitul anului viitor să rămână undeva la 200 de militari, dar nu militari care să facă parte din trupele operaţionale, ci doar ofiţeri de comandă, specialişti în domeniu care să se ocupe de pregătirea armatei afgane la nivel de instrucţie”, a declarat Mircea Duşa.Comandantul forţelor româneşti din Zabul, colonelul Grigore Păşcuţă, a declarat că în cele şase luni au fost desfăşurate peste 1.500 de misiuni de patrulare, 800 de securizare a bazelor şi protecţie şi 150 de misiuni umanitare, în care a fost acordat ajutor localnicilor.„Pe noi, pe români, localnicii ne-au primit foarte bine. Noi îi înţelegeam, ştiind ce înseamnă să trăieşti în lipsuri. Noi, fiind un popor tolerant, le înţelegeam şi religia şi lipsurile”, a spus Păşcuţă.Referitor la misiune, el a afirmat că „au existat şi momente-limită, cum există întotdeauna în război”, dar că toţi militarii au revenit în ţară teferi.Peste 500 de militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, din Cetatea Aradului, care este modulul românesc al Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii, au plecat în Afganistan la sfârşitul anului trecut, revenind în ţară zilele trecute.Timp de şase luni, militarii Grupului Românesc de Comandă Zabul şi ai Batalionului 1 Manevră „Golden Lions” au participat la misiuni specifice în aria de responsabilitate din Provincia Zabul, menite să asigure climatul de securitate oportun creării condiţiilor necesare pentru preluarea responsabilităţilor în aria de operaţii de către Forţele de Securitate Afgane şi reprezentanţii guvernului afgan.Misiunea s-a desfăşurat sub comanda NATO, iar scopul principal a fost sprijinirea guvernului Republicii Islamice Afganistan pentru creşterea influenţei, menţinerea şi extinderea autorităţii sale, cât şi pentru dezvoltarea capacităţii instituţiilor guvernamentale, locale şi regionale.