Comercianții care-și vând produsele în piețele agroalimentare din Iași, precum și cei care-și desfășoară activitatea în bazar sau talcioc vor plăti începând de luna viitoare, tarife mai mare pentru închirierea tarabelor sau a tonetelor amplasate în aceste locuri publice. Întruniți ieri în ședință ordinară, consilierii locali au aprobat, cu numai două voturi împotrivă (cele ale consilierilor PP-DD Vlad Nedelcu și Anca Preda) actualizarea tarifelor pentru serviciul public de întreținere, administrare și exploatare a piețelor, târgurilor, oborului, bazarului, talciocului și al Hotelului Municipal. Astfel, de la 1 iulie, producătorii agricoli vor trebui să scoată din buzunare câte 7 lei dacă doresc să-și comercializeze produsele în piețele agroalimetare Alexandru cel Bun, Nicolina, CUG, Hala Centrală, Independenței și Păcurari, respectiv câte 5 lei pentru piețele Dacia, Podul de Piatră și Tătărași Sud. Închirierea unei vitrine frigorifice va costa 15 lei/mp/zi, în timp ce închirierea unei tarabe va costa, de luna viitoare, 10 lei/mp/zi. De reamrca tcă, până în prezent, producătorii agricoli achitau o taxă egală cu 5% din valoarea mărfii vândute. Comercianții de la Bazar vor trebui să achite lunar o taxă în valoare de 5 lei pe metrul pătrat, față de 1,24 lei/mp până acum respectiv 37 de lei/lună. (E.M.)