24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Recenta decizie a Curţi Constituţionale a României, referitoare la cvorumul necesar validării unui referendum, motivată de recomandările Comisiei de la Veneţia, aruncă din nou dihonia pe scena politică românească, aducând forţat în ecuaţie ultimele rămăşiţe ale regimului Traian Băsescu.
Invocarea judecării speţei pe considerente politice desface din nou sacul speculaţiilor, invocându-se interesele lui Traian Băsescu în a se menţine, prin orice mijloace, în centrul atenţiei opiniei publice. Decizia CCR, chiar dacă este una rabinică, dând dreptate şi contestatarilor, dar şi celor contestaţi, trimiţând efectele noi prevederi în afara intereselor de moment ale politicienilor, activând modificarea cvorumului prezenţei la referendum, de la 50% la 30%, doar după un an de la legiferarea acesteia, continuă să menţină tensiuni din ce în ce mai profunde, mai ales în viaţa internă a USL. Apar deja fisuri, dezacorduri, neînţelegeri, divorţuri anunţate în zona ACD, a jumătăţii de dreapta a USL.
Nevoia de schimbare rapidă a Constituţiei României, printr-o reaşezare mai explicită a legii fundamentale în titlurile şi articolele ei, a creat o legătură directă cu inevitabila răzbunare politică faţă de atitudinea atipică a preşedintelui Traian Băsescu, încercată în exercitarea mandatului său.
Până la Traian Băsescu România a fost condusă de preşedinţii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu prin litera Constituţiei, dar şi prin cutumele susţinute de bunul simţ al conducătorului, atent nu doar la litera legii, cât mai ales şi la spiritul ei. Venirea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni a creat o nouă atitudine faţă de funcţie, a ignorat explicit toate cutumele, ce lărgeau cadrul constituţional în spiritul legii, astfel încât, de aproape nouă ani, România a fost condusă doar în litera legii şi a hotărârilor CCR, devenită nu numai arbitru constituţional, dar chiar jucător legislativ, prin lărgirea cadrului de competenţe, pe fondul unor pericole reale sau imaginare ce vizau independenţa Curţii Constituţionale a României.
Acest amestec direct, prin jocurile de gleznă ale politicienilor, în corpul Constituţiei, a produs un proiect constituţional preventiv, de reacţie, de răspuns la toate exagerările şi interpretările fără noimă ale textului constituţional, forţat sub diferite sintagme de genul celei folosită de Traian Băsescu şi cauţionată de CCR, aceea de „preşedinte jucător”.
Fără doar şi poate, acest volum exagerat de precauţii îngreunează textul constituţional, rigidizând construcţia, făcând-o imobilă şi greu de modelat după inevitabilele contururi ale evoluţiei ţării, aflată, trebuie să recunoaştem şi să ne asumăm această realitate, în perioada refacerilor, remodelărilor, găsirii drumului spre o democraţiei funcţională, pusă astăzi în situaţia de a-şi regândi mecanismele de protecţie, dar şi cele motorii.
Iată că, referitor la reorganizarea administrativă a ţării, este necesară modificarea Constituţiei pentru a-i acorda prevederile cu acele recomandări ale Uniunii Europene, astfel încât România să fie funcţională. Un articol constituţional, care să susţină un astfel de principiu, ar fi fost suficient şi acoperitor, ar fi oferit cadrului legislativ şansa modificărilor prin lege organică sau ordinară a acelor prevederi ce au devenit redundante şi caduce, fireşti unui ritm al evoluţiei voit a fi accelerat.
Acum ne lovim de reacţii la fel de neperformante ale politicienilor, prinşi pe picior greşit de decizia CCR, dar şi de nevoia imperioasă de a respecta un calendar politic şi guvernamental asumat în faţa voinţei exprimate a electoratului. Într-o astfel de situaţie măsurile disperate sunt pe punctul de a învrăjbi din nou societatea, de a tensiona din nou scena politică românească. Pretinsul parteneriat între preşedinte şi primul ministru pare a fi doar un artificiu de imagine şi nimic altceva. Oare de ce?
ADI CRISTI
