Basarabia – Iurie Leancă: Guvernul va susţine eforturile Armatei, dar fără un grad înalt de profesionalizare nu vom reuşi să obţinem ce ne-am propus

leancaPrim-ministrul Iurie Leancă a făcut această declaraţie ieri, în cadrul ceremoniei de absolvire a Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, la care au mai participat ministrul Apărării Vitalie Marinuţa, şeful Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice, părinţi şi rude ai absolvenţilor, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

Iurie Leancă a felicitat, în numele Guvernului Republicii Moldova, cei 124 de absolvenţi ai Academiei Militare care se vor alătura Armatei, Poliţiei de Frontieră şi trupelor de carabinieri. ”Veţi aduce un suflu nou în sistemul de securitate şi al ordinei de drept. Voi intraţi în familia respectată a ofiţerilor, principalele cuvinte de acum încolo care trebuie să răsune în sufletele voastre sînt: „Datorie”, „Cinste”, „Onoare”, „Demnitate”. Cu aceste înalte calităţi morale, dar şi pregătirea profesională temeinică pe care aţi primit-o la Academie, sînt convins că viitorul Republicii Moldova se află în mîini bune”, a declarat Prim-ministrul. În aceeaşi ordine de idei, Iurie Leancă le-a spus locotenenţilor că trebuie să devină un exemplu pozitiv de conduită nu doar la serviciu, ci şi în viaţa de zi cu zi şi că în responsabilitatea lor se află de acum încolo consolidarea colectivelor militare şi asigurarea disciplinei bazate pe stimă şi încredere. Premierul a remarcat nivelul de pregătire al corpului profesoral, de comandă şi managementul Academiei Militare. Părinţilor, Prim-ministrul le-a spus că locotenenţii de azi vor avea toate posibilităţile să se afirme. Iurie Leancă a înmînat insigna ”Militar Eminent” pentru cinci absolvenţi ai Academiei: Vadin Bîrcă (infanterie), Roman Bociariov (artilerie), Nicolae Staviţă (transmisiuni), Serghei Bobeico (Poliţie de Frontieră) şi Anatolie Gîscă (carabinieri), precum şi diplome de absolvire a Academiei Militare ”Alexandru cel Bun”. În cadrul evenimentului a fost ţinut un minut de reculegere memoria poetului Dumitru Matcovschi. Promoţia anului curent a Academiei Militare ”Alexandru cel Bun” are 124 de absolvenţi la cinci specialităţi: infanterie, artilerie, transmisiuni, poliţişti de frontieră şi carabinieri.