Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), la nivelul județului Iași, la Examenul de Evaluare Națională au fost depuse 557 de contestații, din care 382 la limba română și 175 la matematică. Afişarea rezultatelor s-a realizat sâmbătă, 29 iunie, în fiecare centru de examinare, între orele 15.45 şi 16.30. Contestaţiile s-au depus în aceeaşi zi, sâmbătă, 29 iunie, între orele 16.00 – 22.00, rezolvarea acestora urmând să aibă loc în perioada 30 iunie – 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 3 iulie. În județul Iași, procentul de promovabilitate la Examenul de Evaluare Națională, înainte de depunerea contestațiilor, era de 74,71%, cu 12% mai mare decât cel înregistrat în 2012. La proba de limba și literatura română, procentul de promovabilitate a fost de 84,15%, față de 81,48% anul trecut, iar la matematică, de 71,22%, față de 49.64%, anul trecut. La nivelul țării, înainte de rezolvarea contestaţiilor, 123.503 elevi, reprezentând 75,91%, au obţinut note peste 5. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în judeţul Brăila (89,82%), iar cele mai scăzute, în judeţul Olt (60,98%). În nici un judeţ nu s-a înregistrat un procent sub 60% de note peste 5. Pe discipline, situaţia notelor peste 5 se prezintă astfel: la Limba şi literatura română – 82,29%, la Limba şi literatura maternă – 93,07%, la matematică – 71,60%. Cele mai multe note peste 5 au fost înregistrare în tranşa de note 9 – 9,99 (29.666). Cele mai multe note de 10 s-au luat în Bucureşti (87). (E.M.)