Peste 1000 de elevi vor gusta viaţa de student în această vară

studentiElevii care vor să participe la proiectul ,,Universităţi de Vară pentru Elevi” (UVE) se mai pot înscrie încă pe site-ul www.universitatipentruelevi.ro. Proiectul este organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) alături de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), fiind cel mai amplu program național de promovare a alegerilor informate și corecte a studiilor universitare destinat elevilor din România. Peste 1200 de elevi s-au înscris până acum pentru a vedea pe pielea lor cum e să fii student.Participanţii, elevi ai claselor a XI-a, vor experimenta viaţa de student timp de 1-2 săptămâni: vor fi cazaţi la căminele universităţilor, vor lua masa la cantină, vor merge la cursuri, laboratoare, seminarii şi stagii susţinute de viitorii lor profesori. Nu în ultimul rând ei vor face cunoştinţă cu ceea ce înseamnă voluntariatul, educaţia non-formală şi sistemul educaţional din România participând la workshop-uri şi dezbateri pe teme stabilite de către organizatori. La final ei se vor întâlni chiar şi cu sesiunea de examene.„Posibilitatea ca un elev să intre în învățământul preuniversitar dezorientat, iar pe parcursul celor patru ani de liceu să nu identifice direcția spre care dorește să se îndrepte pe viitor reprezintă unul dintre motivele inițierii programului. Educația trebuie promovată pentru a fi accesată iar programul reprezintă un pas spre îmbunătățirea sistemului educațional în România și răspunde cu adevărat nevoii de orientare în carieră a elevilor,” a precizat Iulia Flavia Miron, președinte Consiliul Naţional al ElevilorAnul acesta, UVE se desfăşoară în 9 centre universitare, cu participarea a 13 universităţi.