Ploaia a făcut ravagii în județul Iași

ploaie 30 spre 1Ploaia care a căzut la sfârșitul săptămânii trecute a produs pagube importante în județul Iași, mai multe localități, printre care Ţibana, Ciurea, Bârnova, Ciorteşti, Grajduri şi Tomeşti, fiind inundate.

După cum au precizat, ieri, reprezentanții Instituției Prefectului Județului Iași, precipitațiile care au căzut în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie au provocat cele mai multe pagube în comuna Ţibana, unde, în urma ploilor au fost afectate trei poduri şi podeţe, 350 metri de drum judeţean, 850 metri de drum comunal şi 22,5 kilometri de drum sătesc. Apele au afectat, de asemenea, şi 200 de hectare de teren agricol. La Ciurea, ploile şi scurgerile de pe versanţi au afectat 12 case şi 12 anexe gospodăreşti, un pod, 3,7 km de drum judeţean, 17 km de drum comunal şi sătesc, 111 hectare de teren agricol şi au fost colmatate 28 de fântâni de pe domeniul public. În comuna Bârnova au fost înregistrate precipitaţii sub formă de averse de 50 – 70 l/mp. Scurgerile de pe versanţi, în special, au afectat 2 poduri, 200 metri de drum judeţean, 15 kilometri de drum comunal şi sătesc. În comuna Ciorteşti a fost afectat un drum comunal pe o distanţă de aproape 2 km şi un pod. La Grajuduri, ploaia căzută în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie a afectat peste 11 km de drum comunal şi sătesc. În comuna Tomeşti au fost 37 de curţi inundate, două case, două anexe gospodăreşti, în jur de 30 de km de drum judeţean, un drum comunal şi unul sătesc. ”Toate datele prezentate au fost trimise de la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Echipe formate din reprezentanţi ai mai multor instituţii vor verifica fiecare situaţie raportată de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi vor stabili în ce proporţie au fost avariate obiectivele”, a declarat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Iași. (E.M.)