Lista invitaţilor primei ediţii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT) se extinde la la o săptămână la alta, deşi până la debutul evenimentelor mai sunt peste trei luni. Astfel, potrivit organizatorilor, până la 1 iulie au mai confirmat participarea la FILIT (23-27 octombrie 2013) scriitorii Andrea BAJANI (Italia), Andrei KURKOV (Ucraina), Ovidiu NIMIGEAN (România), traducătorii Vanina BOJIKOVA (bulgară), Joanna KORNAŚ-WARWAS (poloneză), Bruno MAZZONI (italiană), Dan SHAFRAN (suedeză) şi Alistair IAN BLYTH (engleză), editorul Michael KRÜGER – Hanser Verlag (Germania) şi directorul de festival UIlrich SCHREIBER – Literaturfestival Berlin (Germania). Totodată, la FILIT la va fi prezent şi Jean MATTERN, deopotrivă scriitor şi coordonator în cadrul prestigioasei edituri pariziene Gallimard al colecţiei de literatură străină „Du Monde Entier” şi al colecţiei „Arcades”, consacrată scriitorilor contemporani de origine străină. În perioada 23 – 27 octombrie 2013, Iaşul va deveni centrul industriei editoriale din Europa de Est, facilitând întâlnirea publicului cu cei mai importanţi scriitori, traducători, oameni de media, directori de festivaluri, critici literari din România şi din întreaga lume. Vreme de cinci zile, zeci de evenimente vor ţine capul de afiş al festivalului. Spaţii tradiţionale, dar şi alternative din Iaşi vor găzdui autori din lumea întreagă şi din România, prilejuind dialogul cu publicul, dar şi cu profesionişti de top ai mediului literar şi editorial mondial. Oraşul Iaşi va sărbători literatura împreună cu cele câteva sute de invitaţi speciali – de la autori premiaţi Nobel la vedete internaţionale şi profesionişti ai cărţii, dar şi alături de publicul din regiunea Moldovei şi din ţară. În urmă cu o lună, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Iaşi, echipa FILIT a prezentatat primele nume care au acceptat invitaţia: Laureata Premiului Nobel pentru Literatură pentru anul 2009, Herta MÜLLER, alături de scriitorul maghiar Attila BARTIS, scriitorul suedez Aris FIORETOS, scriitorul bulgar Georgi GOSPODINOV, precum şi scriitorul austriac Jan KONEFFKE, prozatorii români Gabriela ADAMEŞTEANU, Ştefan AGOPIAN, Petru CIMPOEŞU, Filip FLORIAN, Florina ILIS, Varujan VOSGANIAN, poeţii Emil BRUMARU, Mircea DINESCU şi Ion MUREŞAN, traducătorii Ernest WICHNER (limba germană), Jan WILLEM BOS (limba olandeză), Steinar LONE (limba norvegiană), Jan CORNELIUS (limba germană), Ileana M. POP (limba italiană), Laure HINCKEL (limba franceză), editorul John O’BRIEN– Dalkey Archive Press (SUA) şi Hans RUPRECHT, director al Literaturfestival Leukerbad (Elveţia). (E.M.)