IEŞIREA DIN VIITURĂ

Potopul încearcă să ne spele nu doar păcate, ci chiar şi pe noi, de pe suprafaţa pământului. Căderile masive de ploaie, de peste 100 l/mp, ne-au ascuns practic sub apă şi peste noi a fost aruncată toată agoniseala din gospodăriile astfel făcute ”o apă şi-un pământ”. Nimeni nu-şi aminteşte să mai fi trăit o astfel de furie a apelor. Nici dacă au 60 de ani, nici dacă au 80 de ani sau chiar o sută de ani. Apele au reuşit să bage groaza în noi cum nicodată vreun duşman nu a reuşit până azi să ne înspăimânte în asemenea” hal fără de hal”.

Case, pur şi simpu, îngropate sub ape, străzi ale oraşelor îngropate sub ape. Localităţi îngropate sub ape. Locuinţele lacustre bacoviene au ieşit la plimbare, ziua în amiaza mare sau chiar sub clar de Lună. Plouă de parcă aceasta este starea firească a vieţii noastre diurne şi nu cerul senin, eliberatorul de energii datorate, în primul rând, optimismului speciei noastre.

Trăim sub această amprentă de plumb a Naturii, care pare a avea mai mult o atitudine răzbunătoare decât o desfăşurare firească de energii.

Pedeapsa, ce ne este servită într-un regim continuu, în ultimile zile, poate fi nu doar o ”învăţătură de minte”, cât mai ales un mod nou de a ne asuma toate greşelile ”vrute sau nevrute”.

Avem nevoie de această trezire, de această recunoaştere, de această şansă de a ne lua în seamă destinul, nu doar prin îngenunchiere, cât mai ales prin ridicare în picioare. Nu mai putem să stăm şi să simţim pe spatele nostru usturimea biciului. Trebuie să ripostăm cu acele acţiuni care să ne pună în valoare reacţia noastră la ceea ce ne face rău, fie că este vorba de decizia politică, fie că este vorba de decizia Naturii. Despre coabitarea înţeleasă ca formă civilizată de aplanare a unor asperităţi, eminamente datorate unor vanităţi politice, nu putem decât ”să vorbim numai de bine”, chiar dacă reacţiile actorilor nu au evitat să conteste această destindere a tensiunilor de pe eşichierul politic.

Victor Ponta demonstrează că este în stare să gestioneze traversarea deşertului, cu poporul său încolonat, ţinut împreună doar de temele fundamentale ale programului său de guvernare. Nu ezită să recunoască ceea ce este vizibil cu ochii deschişi, aşa cum nu ezită să-şi asume acele conflicte ce apar pe fondul inerent al alianţei conjuncturale, care şi-a asumat obiectivul major al scoaterii ţării şi a românilor din impas.

Postura în care este astăzi pus premeirul Victor Ponta seamănă cu aceea a condamnatului pus în situaţia de a-şi hrăni şi de a avea grijă de viaţa călăului său.

Dincolo de încercările Naturii din ultimile zile, de ravagiile produse de furia apelor, de blestemul de a mai suporta încă o pedeapsă, există şi această speranţă a revenirii, a solidarităţii umane, care este în stare să depăşească orice obstacol, oricât de insurmontabil ar părea el.

Trebuie să căuătm vinovaţi, trebuie să ne asumăm vinovăţiile, trebuie să construim prin pedeapsă conştiinţa şi responsabilitatea care să fie în stare să-şi asume timpul prezent, ca un reper folosit sub forma sistemului de referinţă, astfel încât pasul înainte să aibă un fundament real, o continuitate firească, ce ne poate oferi imaginea clară a evoluţiei noastre, dar şi a locului unde am ajuns.

Există încercările dramatice, ce au eliberat învăţămintele din pedepsele lui Iov, astfel încât, una dintre cele mai mari bogăţii ale lumii a ajuns să fie conştientizată în credinţa fără de măsură, partea demnităţii omului, zidită direct pe fundaţia credinţei şi a iubirii de Dumnezeu, astfel încât nici o încercare, oricât de sfâşietoare ar putea fi, să nu disturgă cu nimic această rugă permanentă din cântecul căreia izvorăşte încrederea în viaţă, în valorile morale ale celor ce nu se vaită, dar nici nu stau degeaba.

Direcţia în care trebuie să acţionăm este de fapt direcţia în care ne duce viaţa în firescul curgerii ei, călăuzită fiind de înţelesul ”să fii om printre oameni”.

Pe sub apele tulburi ale viiturilor, amestecaţi cu agoniseala lor  de o viaţă, trec oamenii cu frică de Dumnezeu, dar cu mare dragoste de semeni, trec şi ies la suprafaţă, gândind că este  timpul să mai construiască un pod, ”pe râu în jos / altul mai trainic şi mai frumos”.

ADI CRISTI