Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) solicită Guvernului României să ia o decizie care trebuia de mult luată: adoptarea unei legi de salarizare pentru personalul din învățământ, prin care salariile să crească semnificativ, astfel încât profesia de dascăl să devină atractivă.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că doar după adoptarea unei legi de salarizare pentru personalul din învățământ, prin care salariile să crească semnificativ, astfel încât profesia de dascăl să devină atractivă, este corect să se analizeze calitatea actului educațional.În raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) – “Education at a Glance, 2013“ sunt prezentate, printre altele, veniturile din învățământ din țările Uniunii Europene.Conform acestor date, se constată o discrepanță uriașă între veniturile pe care le obțin cadrele didactice din celelalte țări ale UE și veniturile pe care le obțin cadrele didactice din România.Astfel, în țările UE, tarifele orare pentru profesorii de școală generală sunt: Luxemburg – 85 euro, Danemarca – 57 euro, Germania – 54 euro, Anglia – 48 euro, Belgia – 45 euro, Irlanda – 44 euro, Olanda – 42 euro, Scoția – 41 euro, Finlanda – 41 euro, Austria – 39 euro, Norvegia – 36 euro, Grecia – 35,3 euro, Spania – 34,7 euro, Slovenia – 34,5 euro, Polonia – 25 euro, Cehia – 17 euro, Ungaria – 16 euro.În România, salariul mediu orar din sistemul de educație este de 13 lei brut (2,92 euro) și 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câștigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro) , iar un profesor cu gradul I și o vechime de 25 de ani câștigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) și 9,73 lei net (2,18 euro).Aceasta înseamnă că un profesor în România câștigă într-o lună cam tot atât cât câștigă un profesor din Luxemburg în patru ore, sau cât unul din Polonia în 14 ore! Potrivit sursei citate, şi sumele pe care le primesc cadrele didactice care fac parte din comisiile de bacalaureat reflectă că dascălii din România sunt „umiliţi şi că această activitate importantă nu este răsplătită aşa cum ar trebui”.Astfel, preşedintele comisiei din centrul de examen primeşte 483 de lei brut (339 de lei net), asistentul – 29 de lei pe zi (19 lei net), iar un profesor evaluator – 4,8 lei pentru o lucrare corectată (trei lei net).FSLI a precizat că la examenul de bacalaureat din anul 2008 s-au acordat 1.150 lei brut (806 lei net) preşedintelui comisiei din centrul de examen, 64 de lei brut (45 de lei net) pentru asistenţi şi 7,5 lei pentru o lucrare corectată (6 lei net) de un profesor evaluator.”Cele prezentate mai sus scot în evidenţă că dascălii din această ţară sunt umiliţi, atât timp cât salariile acestora sunt de 15 sau de 20 de ori mai mici decât cele ale dascălilor din Europa de Vest, în condiţiile în care preţurile din România sunt similare cu cele din statele occidentale. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Guvernului României să ia o decizie care trebuia de mult luată: adoptarea unei legi de salarizare pentru personalul din învăţământ, prin care salariile să crească semnificativ, astfel încât profesia de dascăl să devină atractivă. De-abia după aceea este corect să se analizeze calitatea actului educaţional”, au mai arătat reprezentanţii federaţiei sindicale.