Fostul premier Adrian Năstase a salutat duminică deschiderea de care dă dovadă actualul guvern în privinţa politicii externe, apreciind că, la 10 ani de la semnarea Tratatului de prietenie şi colaborare cu Federaţia Rusă, diplomaţia românească face eforturi de a reînnoda o serie de legături politice şi economice cu această ţară.
„Salut deschiderea de care dă dovadă actualul guvern în ceea ce priveşte politica externă, precum şi dorinţa de desţeleni drumuri construite şi în anii în care eram premier, atât spre Moscova, cât şi spre Beijing. O Românie puternică se construieşte cu faţa spre Occident, dar având relaţii şi parteneriate – în special economice, cu toate statele puternice de la nivel mondial. Cine continua să creadă că, în secolul XXI, politica externă trebuie să se facă din îngusta perspectivă pe care ţi-o oferă ochelarii de cal arată că nu a învăţat nimic în cei aproape 10 ani de mandat. Niciun alt partener strategic al Romaniei nu duce o astfel de politică, deci nu poate avea pretenţia ca România să acţioneze altfel decât ei. Tocmai de aceea, mă bucur să văd că baza relaţiilor bilaterale Romania – Federaţia Rusă revine dintr-o zonă relativ îngheţată într-una pragmatică, de unde ambele state pot avea mult mai mult de câştigat atât politic, cât mai ales economic”, spune Năstase într-o postare pe blogul personal. El a reamintit că, în urmă cu 10 ani, la 4 iulie 2003, a fost semnat Tratatul de prietenie şi cooperare dintre ţara noastră şi Federaţia Rusă – un document diplomatic pe cât de important pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două state, pe atât de greu de realizat în acel context politico-economic, pentru care a fost nevoie de mulţi ani şi de multă muncă pentru a se ajunge la acea formulă. „Mă bucur să văd că, astăzi, la 10 ani de la acel moment, diplomaţia românească face eforturi de a reînnoda o serie de legături politice şi economice cu Federaţia Rusă. Este de salutat şi schimbul de scrisori pe această temă între cei doi miniştrii Corlăţean şi Lavrov. Pragmatismul trebuie să fie pilonul principal, pe care să se susţină relaţiile dintre cele două state. Pragmatismul nu implică, însă, fluturarea unor marote în piaţa publică. (…) România reîncepe să devină o ţară matură şi echilibrată. (…) Luni, ministrul Corlăţean va efectua o vizită la Moscova. Sper ca ea să prefaţeze noi contacte politice la nivel înalt şi o intensificare a relaţiilor comerciale