Poliţia chineză a deschis focul asupra unor tibetani ce sărbătoreau cei 78 de ani împliniţi de Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, atingându-l pe cel puţin unul dintre ei la nivelul capului şi rănind grav mai mulţi alţii, au anunţat marţi două organizaţii cu sediul în străinătate.
Forţele de securitate au intervenit sâmbătă, împotriva unui grup de tibetani reuniţi în districtul Daofu, în provincia Sichuan (sud-vest), pentru a aduce un omagiu liderului spiritual aflat în exil, considerat un „separatist” antichinez de către Beijing, au anunţat organizaţiile nonguvernamentale (ONG) Campaign for Tibet, cu sediul în Statele Unite, şi site-ul tibetan phayul.com, în India.„Poliţia chineză a deschis focul asupra mulţimii, atingând doi călugări tibetani şi rănind grav mai mulţi alţii”, a precizat Campaign for Tibet, citând atât surse locale, cât şi alte surse din străinătate, neidentificate.Cei doi călugări – Tashi Sonam şi Ugyen Tashi – au fost spitalizaţi, potrivit ONG-ului.Poliţişti sosiţi la faţa locului pentru a dispersa grupul au început să tragă şi să utilizeze gaze lacrimogene „fără avertisment”, a adăugat ONG-ul, citând doi tibetani în exil.La rândul său, site-ul de ştiri Phayul anunţă că un călugăr a încercat să „ocolească barajele de securitate” instalate de către poliţişti care, în acel moment, ar fi deschis focul, atingând un călugăr la nivelul capului.Aproximativ 20 de persoane au fost arestate în urma acestor tiruri, a anunţat Campaign for Tibet.Poliţia şi Biroul pentru afaceri religioase din Daofu au declarat pentru AFP că „nu a existat niciun incident de acest fel” în district.Daofu se află în prefectura Ganzi, la sud-vest de Sichuan, într-o regiune cu populaţie majoritar tibetană, unde s-au înregistrat mai multe autoincendieri în ultimele luni.China a dezminţit, la sfârşitul lui iunie, informaţii evocând o relaxare a poziţiei Beijingului faţă de Dalai Lama, ale cărui cult şi portrete sunt interzise în continuare.Începând din 2009, peste 110 tibetani s-au sinucis prin autoincendiere sau au încercat să se sinucidă în acest fel, în semn de protest faţă de tutela Beijingului şi reprimarea religiei şi culturii lor.China afirmă că a „eliberat în mod paşnic” Tibetul şi a îmbunătăţit situaţia populaţiei acestuia prin finanţarea dezvoltării economice a acestei regiuni sărace şi izolate.Însă numeroşi tibetani nu mai suportă ceea ce denunţă drept o dominaţie în creştere a etnicilor han, o etnie majoritară în China, şi reprimarea religiei şi culturii lor.