Tudor Chiuariu: Soluţia cea mai raţională este organizarea referendumului pentru Constituţie concomitent cu alegerile prezidenţiale

chiuariuVicepreşedintele executiv al PNL Tudor Chiuariu susţine că soluţia „cea mai raţională” ar fi organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei odată cu alegerile prezidenţiale de anul viitor.

„Cred că este soluţia care rămâne cea mai raţională (n.r. – organizarea referendumului odată cu alegerile prezidenţiale), în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale”, a declarat Chiuariu marţi la RFI.
El a apreciat că analiza premierului Victor Ponta privind trei scenarii în ceea ce priveşte organizarea consultării populare este una corectă, dar că o posibilă cumulare a referendumului pentru modificarea Legii fundamentale cu alegerile europarlamentare de anul viitor pare puţin probabilă.
„Analiza premierului este corectă, cu amendamentul că pare mai puţin probabil să fie cumulat referendumul cu alegerile europene, având în vedere şi specificul acestor alegeri. Eu chiar mi-aş dori ca în cadrul campaniei pentru Parlamentul European să discutăm despre problematica Uniunii Europene, despre viitorul Uniunii Europene, despre locul României în Uniunea Europeană şi din punctul ăsta de vedere, pare mai puţin potrivită alăturarea acestor două tipuri de scrutinuri. Mai mult decât atât, aşa cum a dovedit-o experienţa de până acum, alegerile europene sunt totuşi alegerile la care prezenţa la vot este cea mai scăzută. Ar exista şi inconvenientul legat de pragul care potrivit deciziei CCR ar rămâne în vigoare. Nu în ultimul rând, trebuie să luăm în considerare că principalele forţe ale Uniunii Social Liberale, PNL şi PSD, vor participa la aceste alegeri pe liste separate”, a arătat liberalul.
Tudor Chiuariu a precizat că decizia privind data la care va fi organizat referendumul pentru modificarea Constituţiei încă nu a fost luată în cadrul USL.
„Noi încă nu am luat o decizie definitivă privind momentul la care Constituţia revizuită va fi supusă aprobării prin referendum cetăţenilor români cu drept de vot (…). Interesul tuturor este ca până la urmă cât mai mulţi români să vină la vot şi să se exprime asupra noii legi fundamentale”, a spus senatorul PNL.
El crede că o dezbatere prelungită asupra Constituţiei nu va afecta interesul alegătorilor pentru modificarea acesteia.
„Eu nu cred că o dezbatere prelungită poate conduce la scăderea interesului, dimpotrivă, eu cred că o dezbatere prelungită ne poate conduce la soluţii mai bune şi la o susţinere cât mai largă a proiectului de revizuire”, a afirmat Chiuariu.
Premierul Victor Ponta a enumerat luni trei posibile variante privind calendarul referendumului pentru revizuirea Constituţiei: organizarea lui în această toamnă, anul viitor, odată cu alegerile pentru PE sau concomitent cu alegerile prezidenţiale.