Adrian Năstase începe să aibă regrete

Fostul premier Adrian Năstase a postat pe blogul său un text din care răzbat câteva regrete legate de faptul că și-a dedicat ultimii 20 de ani din viață activității politice. Plecat în Spania cu familia, Năstase a avut ocazia să rememoreze vizitele anterioare făcute în Peninsulă Iberică, în calitate de politician.

„De sâmbătă, am plecat cu familia în Spania. Voiam să scriu “am plecat în concediu” apoi am realizat că, neavând angajamente politice, pot pleca când vreau, pentru oricât timp. E un sentiment nou. În Spania, am mai fost, după 1990, de vreo 6-7 ori. De fiecare dată, în grabă, mergând de la aeroport la hotel, apoi la o sală de conferinţe sau la sediul unei agenţii guvernamentale şi din nou la aeroport. Oraşele le-am “văzut” pe geamul maşinii, în timp ce frunzăream un dosar în pregătirea unei întâlniri sau ascultând un briefing din parte vreunui ambasador. Timpul aproape nu mai contează. Pot aştepta liniştit, în aeroport, îmbarcarea într-un charter, pot privi liniştit în jur, ştiind că cei pe care îi întâlnesc au alte griji decât să dea vina pe mine pentru ceea ce-i nemulţumeşte. Unii mă salută şi-mi zâmbesc, alţii se prefac a nu mă fi văzut. Pe străzi, în Spania, am întâlnit mai curând români aflaţi la muncă. Sunt şi mulţi turişti. În general, tineri. Schimbăm câteva cuvinte, facem o fotografie, apoi fiecare merge în drumul său”, scrie Năstase. El mărturisește că de multe ori se întreabă cum ar fi fost viața sa dacă ar fi fost „altfel” și dă de înțeles că regretă faptul că nu și-a petrecut mai mult timp cu familia. „Mă întreb în continuare cum ar fi fost viaţa mea dacă ar fi fost altfel. Şi îmi răspund că oricum ar fi fost muncă şi lectură şi efort. Dar am tot mai des impresia că, în aceşti douăzeci de ani, am răpit mult din timpul pe care ar fi trebuit să-l petrec cu familia mea. Afară, soarele e tot mai puternic. Mă pregătesc să merg la plajă şi să nu fac nimic. Îmi aduc aminte, trăgând cu ochiul la televizor, de întâlnirile cu Aznar, cu Zapatero, cu actualul premier spaniol sau cu regele Juan Carlos. Totul era făcut în grabă. Din maşinile guvernamentale vedeam doar parterul clădirilor spaniole. Am oprit odată în faţa unei construcţii realizate de Gaudi. Sunt o mulţime de fragmente de viaţă care vor dispărea, încetul cu încetul. Vor rămâne, unele, doar în memoria mea”, mai scrie Năstase, care adaugă că în rest, vor rămâne doar câteva concluzii pentru cărţile de istorie: „Eliminarea vizelor de la 1 ianuarie 2002 pentru călătorii în Europa, dreptul romanilor de a studia în universităţile de pe continent (este şi cazul ghidului nostru), dreptul lor de a munci şi de a trimite bani acasă. Dar şi dramele părinţilor sau ale copiilor rămaşi fără sprijin, în ţară…Probabil că Esop ar fi spus că orice lucru este şi bun şi rău, în acelaşi timp”.