Dimitrie Anghel, “poet al florilor, al dragostei și al mării”

Născut la 16 iulie 1872, la Cornești, Iași, Dimitrie Anghel, “poet al florilor, al dragostei și al mării”, se remarcă prin sensibilitate delicată, fantezie sclipitoare, rafinament intelectual și muzicalitate.

 Dimitrie Anghel a urmat școala primară și liceul la Iași, între 1879 și 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului. A călătorit în Italia, Franța, Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906 – 1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911) .D. Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 – 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 – 1910).A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța.“Odată, dacă e adevărat că, cu cât creşti în vârstă, îţi aduci aminte de lucrurile cele mai îndepărtate, am să caut, închizându-mi ochii, să regăsesc urma eroilor creaţi de fantazia nesfârşită a Şeherezadei mele, spunea Dimitrie Anghel , unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în literatura română. El cultivă mediul naturii artificiale, umanizate, al grădinilor și procedeul sinesteziilor. Este un contemplativ, un visător, care aduce în poezie tema călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei și imagini ale peisajului marin. Simbolismul se îmbină în poezia lui cu notele romantice.Proza sa vădește înzestrare picturală, eleganță a stilului și vervă polemică. Dimitrie Anghel se stinge din viaţă la 13 noiembrie 1914, la Iasi. Este înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

În grădină, volumul de debut

În grădină, volumul de debut din 1905, uneşte vocaţia ordonării şi construcţiei, aplicată pe un spaţiu bine circumscris, cu voluptatea senzorială a unui decadent ce-şi distilează simţurile şi se complace în armonia pură a aromelor, sunetelor, formelor, culorilor. Dacă romantismul unora din versurile acestui volum e minor şi sună astăzi desuet, el îşi păstrează, în schimb, întreaga pregnanta prin punerea în cadru, prin organizarea unui decor pentru însingurare. Plecat din aceeaşi zonă literară cu Bacovia, cu care ideal se înrudeşte cel puţin prin pasiunea pentru Verlaine şi Rodenbach, Anghel are acelaşi gust pentru izolarea unui spaţiu de predilecţie, însă cu deosebirea radicală a unei seninătăţi contemplative care îl racordează la o linie clasică a poeziei româneşti.Grădina lui Anghel este un peisaj ordonat cu rafinament, aproape un mediu artificial, în care fantezia compune smalturi de autentică fineţe senzorială sau feerii discrete răspunzând unui gust estet pentru nuanţe şi corespondente.Acestei predilecţii Anghel îi dă chiar, la un moment dat, turnură literară a unei afinităţi cu Baudelaire; cu toate acestea, raportarea la poetul francez tine, mai curând, de simpatia culturală decât de o reală consonanta. Tonul elegiac al unora din poemele volumului de debut este cu evidentă produsul unui eu căruia îi place să se contemple; nimic dramatic totuşi în voita postura de solitar, cât mai ales plăcerea strict estetică, provocată şi căutată la fiecare vers.Anghel a scris şi poezii în colaborare, a tradus sau prelucrat, singur sau împreună cu alţii, din lirica populară a altor popoare sau din lirica romantică şi simbolista, iar “teatrul” său poetic – mai cu seamă Legenda funigeilor – are farmec şi azi printr-o anume acurateţe a stilului şi prin fineţea desenului amor personaje de limpede consistenta lirică. Un loc aparte îl ocupa cronicile rimate, scrise în colaborare cu St. O. Iosif strânse în Caleidoscopul lui Anghel Mirea ( I, 1908; II, 1910).Proza lui Anghel, strânsă în Cireşul lui Lucullus (în colaborare cu St. O. Iosif), Povestea celor necăjiţi, Fantome, Oglinda fermecată, Triumful vieţii şi Steluţa, sau risipită în periodice şi adunată doar postum, ţine de specia schiţei sau a pamfletului, a articolului de gazetă sau a memoriilor, evocărilor şi mărturisirilor literare, a poemului în proză şi eseului sau chiar a parabolei, caracterelor, tabletei. Este probabil partea cea mai rezistentă a operei lui Anghel, adunată din amintirea copilăriei, a oamenilor, iluştri sau nu, pe care i-a cunoscut, a atmosferei epocii şi mediilor prin care a trecut, a locurilor unde a călătorit; se compune din retranscrierea modernă a unor legende şi întâmplări; pleacă de la efemenii unor circumstanţe cotidiene; se coagulează la simplă privire aruncată asupra unui obiect, a unui portret, a unui gest. Eterogenităţii inspiraţiei îi corespunde variaţia continuă a tonului, când apăsând în linii incizate de acvaforte, când complăcându-se în descriere sau portretizare, aici liric, dar în limitele unui echilibru niciodată depăşit, dincolo sarcastic şi de mare virulenta verbală.

Aprecieri critice

G. Călinescu

„Fantezismul poetului este în bună parte o închinare către feerie, moștenită de la Eminescu, comună epocii și întărită prin anume urmări ale romantismului și parnasianismului din Occident. Puțină, impopulară, proza lui D. Anghel este excepțională și revoluționară. Fără ea nu s-ar înțelege proza de mai târziu a lui T. Arghezi care perfecționează și sistematizează maniera angheliană.“

Ș. Cioculescu

„Din înregistrator pasiv al unor stări de conștiință predominate de afect, se transformă într-un fantezist lucid și intelectualizat. Dintre toți memorialiștii noștri, nici unul n-a stăpânit ca Anghel potențialul emotiv de natură muzicală și talentul de a comunica emoția, prin evocarea umbrelor omenești și a alucrurilor care le-au făcut în viață ambianța naturală.“

M. Dragomirescu

„Anghel a reușit să-și contureze o personalitate artistică proprie, bine diferențiată, care n-a urmărit și nici n-a realizat un anumit tipar artistic tributar unui curent sau școală literară. Poezia lui a asimilat creator lirismul eminescian, topit într-o formulă proprie în care s-au absorbit, pierzându-și identitatea, aluviuni romantice, parnasiene și simboliste. După Eminescu și Macedonski, înainte de Arghezi și Blaga, D. Anghel s-a afirmat ca un poet original, dând expresie artistică unei structuri sufletești complexe, moderne.Poet al florilor, al dragostei și al mării, el se remarcă prin sensibilitate delicată, fantezie sclipitoare, rafinament intelectual și muzicalitate.“