Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, împlineşte astăzi 62 de ani

pf danielPreafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlineşte luni 62 de ani, prilej cu care va oficia Sfânta Liturghie, iar în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei va fi organizat un moment aniversar.

 

„La acest popas aniversar, de la orele 7.30, Patriarhul României va oficia Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, din Reşedinţa patriarhală. De la ora 11.00, la Catedrala patriarhală va fi oficiată slujba de Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale, precum şi pentru ajutorul dăruit Patriarhului României în promovarea credinţei şi misiunii creştin-ortodoxe”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei, remis duminică .Slujba de Te Deum va fi urmată, de la ora 12.00, de un scurt moment aniversar, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei.La sărbătoarea de luni a Patriarhului BOR vor participa membri ai Sfântului Sinod, personalităţi ale vieţii publice, cler şi credincioşi.PF Daniel, cel de-al şaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş.De-a lungul celor peste 30 de ani de activitate academică şi a celor 22 de arhierie, Patriarhul românilor ortodocşi a deţinut numeroase funcţii şi a fost onorat cu multe distincţii şi titluri, printre care cel de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate. De asemenea, Preafericitul Părinte Daniel este cetăţean de onoare al mai multor oraşe din ţară.PF Daniel este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din 30 septembrie 2007, când a fost întronizat după decesul PF Teoctist.