PNL anunţă că îşi menţine propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie numit la şefia Transporturilor

ovidiu_silaghi_30638100PNL afirmă, într-un comunicat remis după ce şeful statului a declarat că Ovidiu Silaghi este „un om fără performanţă”, că îşi menţine propunerea privind şefia Transporturilor, prezentând, de asemenea, câteva realizări ale acestuia, printre care şoselele de centură din proiectul „Marea Neagră”.

„Partidul Naţional Liberal îşi menţine propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie numit la conducerea Ministerului Transporturilor. În acest context, PNL consideră oportună prezentarea unora dintre cele mai importante acţiuni desfăşurate de domnul Silaghi în perioada mandatului său în funtea Ministerului Transporturilor: Iniţierea negocierilor cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională, privind deblocarea POS Transport şi a discuţiilor referitoare la această temă în cadrul Acordului cu FMI;  Rezilierea Contractului pentru tronsonul Nădlac-Arad pentru suspiciuni de fraudă confirmate, ceea ce a dus la deblocarea discuţiilor cu Comisia Europeană”, se arată în comunicatul PNL.De asemenea, PNL enumeră, la realizările lui Silaghi, “Demararea şi finalizarea procesului de selecţie pentru mai multe companii aflate sub autoritatea MTI, în cadrul proiectului «Recrutare Management Privat»,  Acordurile încheiate cu Guvernul Bulgariei în vederea finalizării Podului Calafat-Vidin şi a Strategiei Dunării,  Obţinerea de către CFR Infrastructură a împrumutului de 175 de milioane de euro de la BERD”.Tot la realizările ministrului Silaghi PNL include: ” Finalizarea mai multor tronsoane de autostradă: Autostrada Soarelui (tronsoanele Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa), Autostrada A3 (tronsonul Bucureşti-Ploieşti);  Finalizarea Protocolului de cooperare între MTI şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Transporturilor din Spania în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport (30 octombrie 2012), urmată de vizita de astăzi a premierului Victor Ponta în Spania; Asigurarea condiţiilor de transparenţă pentru proiectele lansate de MTI;  Şoselele de centură, din cadrul proiectului «Marea Neagră», în baza acordului cu Turcia;  Începerea procesului de privatizare a CFR Marfă, care a fost blocat de CSAT”.Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că lipsa sa de încredere în Ovidiu Silaghi este urmare a performanţei acestuia la Ministerul Transporturilor, când nu s-a evidenţiat cu nimic, a fost „un fel de apă sfinţită”, adică nici nu a mişcat ceva, nici nu s-a opus la ceva.El a spus că Silaghi este „un om fără performanţă”.”Principalul motiv a fost legat de istoricul prezenţei domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor în primul Guvern Ponta. Nu s-a evidenţiat deloc, a părut a fi aşa, un fel de apă sfinţită, când nici nu s-a opus la ceva (…), totul a mers strună ca şi până înainte. (…) Ineficienţa totală, nu a reuşit să mişte măcar un pas doi în procesul de deblocare a fondurilor europene care trebuie deblocate de Ministerul Transporturilor. Un om fără performanţă, care nu aduce în plus nimic ca imagine Guvernului Ponta”, a spus Băsescu.