Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi ministrul delegat Mihnea Costoiu s-a întâlnit cu ministrul Educaţiei din Republica Moldova, Maia Sandu.
Miniştrii români au reafirmat sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova, atât la nivelul ministerului de resort – prin burse şi programe destinate elevilor şi studenţilor moldoveni şi prin intensificarea cooperării în cadrul programelor UE în domeniul educaţiei şi formării profesionale -, cât şi la nivel guvernamental – prin susţinerea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Miniştrii Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu au arătat că, în anul universitar 2012 – 2013, au fost admişi, ca bursieri ai statului român, 2.987 de candidaţi din Republica Moldova. Din totalul acestora, 489 de candidaţi au fost admişi pentru studii preuniversitare (ciclul liceal), 2.061, pentru studii universitare de licenţă, 425 de candidaţi au fost acceptaţi pentru studii de masterat, 5, pentru studii de doctorat, iar 7, pentru studii de rezidenţiat.Temele abordate în cadrul discuţiilor s-au centrat pe schimbul de experienţă, la nivel administrativ, între România şi Republica Moldova şi, în mod special, pe bunele practici din sistemul românesc şi sprijinul pe care România îl poate oferi Moldovei.Ministrul Maia Sandu s-a arătat interesată de standardele şi curriculum pe care MEN le-a gândit pentru învăţământul profesional şi tehnic şi de posibilitatea creării programelor prin care profesorii români să pregătească formatori, în Republica Moldova, pentru şcolile cu predare în limba română. Experienţa românească în privinţa creării unui sistem informaţional pentru evidenţa elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi a instituţiilor de învăţământ, dar şi modalităţile prin care se evaluează performanţele cadrelor didactice au reprezentat alte subiecte de interes pentru ministrul moldovean al Educaţiei. Un punct important al agendei ministrului Maia Sandu l-a reprezentat şi modul prin care sistemul de învăţământ moldovean ar putea să beneficieze de conţinuturile educaţionale electronice în limba română.Aprofundarea dialogului bilateral între ministerele de resort din România şi Republica Moldova se datorează semnării, la 17 iulie 2012, cu prilejul vizitei delegaţiei României, condusă de primul ministru Victor Ponta, la Chişinău, a Protocolului de colaborare între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul Educaţiei din Republica Moldova.