Ponta: Jumătate din primarii ţării au fost declaraţi incompatibili de ANI; trebuie găsită o soluţie

victor-ponta3Premierul Victor Ponta doreşte să discute cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi cu Comisia Europeană o soluţie legislativă corectă în condiţiile în care jumătate din primarii şi consilierii din România au fost declaraţi incompatibili şi au procese în instanţă.”E în toată ţara situaţia. În primul rând vreau să văd care este decizia instanţelor, pentru că ştiu că au contestat în instanţă toţi aleşii locali. E o situaţie undeva la mijloc, în sensul în care nu e vorba de reprezentarea unor interese private, ci de interese publice. Vedem ce decid instanţele de judecată, discutăm şi cu cei de la Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia Europeană şi în mod sigur trebuie să găsim o soluţie”, a spus Victor Ponta. Acesta a anunţat că „nu va fi o soluţie unilaterală a Guvernului” în ceea ce-i priveşte pe primarii declaraţi incompatibili de ANI. „Nu va fi o soluţie unilaterală a Guvernului, dar nici nu pot să spun că jumătate din primarii României o să fie declaraţi incompatibili. Şi ce facem? Facem alegeri în toată ţara? Nu cred că e o idee bună”, a explicat premierul. Victor Ponta a spus că soluţia în cazul incompatibilităţilor aleşilor locali nu va fi „un nou motiv de dispută cu Comisia Europeană”. „Vreau să luăm decizia legislativă corectă. E important să nu avem un nou motiv de dispută cu Comisia Europeană, însă, repet, jumătate din primarii ţării şi din consilieri sunt în această situaţie. Nu cred că putem să zicem: asta e, ci trebuie să găsim o soluţie”, a adăugat primul ministru.
Unul dintre primarii declaraţi incompatibili şi care se judecă în prezent cu ANI este primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis. Acesta a spus că speră să câştige şi acest proces cu ANI, după ce a mai câştigat unul