AM AJUNS CEEA CE MÂNCĂM

Adi Cristi

Adi Cristi

Cât de impardonabilă a ajuns relaţia dintre exponenţii puterilor în stat! Nu mai este vorba doar despre dialogul corosiv şi contondent dintre principalii actori ai scenei politice româneşti, preşedinte şi prim ministru, de exemplu, ci de atacurile sub centură ale ţuţărilor acestora, evident, prin adresări ironice şi jignitoare la adresa nu doar a persoanei, cât mai ales a funcţiei pe care aceştia o deţin. Este incredibil cum „un nimeni”, Bogdan Oprea, plantat la Cotroceni să dea din petale şi nicidecum să reprezinte ceva, chiar dacă „acel ceva, pe care ar fi trebuit să-l reprezinte, în calitatea sa de purtător de cuvânt, este  dominat de personalitatea puternică a preşedintelui,  prin adresările sale înspre primul ministru Victor Ponta dă de înţeles că el, Bogdan Oprea, este de fapt preşedintele Traian Băsescu. Iluzia în sine este făcută posibilă şi întreţinută de acelaşi limbaj specific subsolurile unei mahalale, şi nu din eleganţa şi prestanţa unui cabinet prezidenţial, folosind, în nume propriu, aceeaşi adresare arogantă, băsesciană. Bogdan Oprea se lasă purtat de valul vorbelor titularului fotoliului din Cotroceni, uitând să mai citească, din când în când, în cartea sa de identitate şi să constate, cu stupoare că, de fapt, el este doar Bogdan Oprea şi nicidecum Traian Băsescu, în numele căruia ar fi trebuit să transmită doar mesajele prezidenţiale şi nicidecum să-şi imagineze cele mai penibile scenete din „Învăţămintele lui Traian Băsescu către pretinşii săi supuşi”.

Iată cum înţelege Bogdan Oprea să transmită vorbele preşedintelui Traian Băsescu: „Domnul prim-ministru Victor Ponta, deşi ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului. De aceea, îi recomandăm să citească Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, disponibilă şi pe website-ul Administraţiei Prezidenţiale, www.precidency.ro, din care va afla că CSAT are atribuţii strict privind securitatea naţională, şi nu are nicio atribuţie financiar-economică în baza căreia să poată aviza contracte comerciale sau contracte de privatizare” sau, acelaşi funcţionar public, continuă şi mai obraznic, de parcă ar fi subiectul unui play back perfect. Gura lui şi vocea plină de conţinut a lui Traian Băsescu: „Domnul prim-ministru Victor Ponta, aşa cum ne-a obişnuit, încearcă să fugă, din nou, de responsabilitate. Ar fi o ilegalitate ca CSAT să se pronunţe pe acest contract de privatizare. Aşa că îl rugăm respectuos pe domnul prim-ministru Victor Ponta să nu aştepte avizul CSAT după derularea procesului de privatizare pentru că domnul preşedinte Traian Băsescu nu va accepta să încalce legea. Singurii care poate decide asupra acestui contract sunt ministrul interimar al Transporturilor, domnul Victor Ponta, prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Ponta, şi Guvernul Victor Ponta. Altfel, recomandabil, în numele consecvenţei, ca domnul prim-ministru Victor Ponta să-şi asume răspunderea privatizării pentru care, în data de 20 iunie, îl felicita atât de călduros pe domnul ministru Relu Fenechiu. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, speră ca domnul prim-ministru Victor Ponta să nu genereze un nou episod tip «Oltchim» cu ocazia privatizării CFR Marfă”

 Este impardonabilă această atitudine ce nu face altceva să mute ineficienţa pactului de coabitare din cabinetele liderilor în debaralele ţuţărilor. Spectacolul devine nu numai grotesc, dar şi jalnic, încercând să ajungă din urmă viaţa noastră cea de toate zilele. Aşa rău am ajuns sau, se poate spune, am ajuns ceea ce mâncăm! Unii carne de porc, alţii de găină şi, cei mai mulţi, dacă nu chiar restul, rahat, fie el şi turcesc.