Ministerul Sănătăţii recomandă să fie urmate sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 şi 18,00. În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute. Medicii sfătuiesc populaţia să consume în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
În această perioadă, medicii recomandă consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile. Nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente. În cazul copiilor aflaţi în tabără, medicii recomandă ca alimentele să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete, iar însoţitorii să aibă grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor. În timpul zilei, copiii vor fi supravegheaţi, iar locurile de joacă trebuie amplasate la umbră. De asemenea, scăldatul, acolo unde este cazul, va fi făcut sub absoluta supraveghere a însoţitorului.