Ministrul delegat Mihnea Costoiu a prezentat poziţia României faţă de Strategia Europa 2020

costoiu-ghimpeleMinistrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a participat la reuniunea informală a Consiliului UE Competitivitate (Cercetare), desfăşurată la Vilnius (Lituania), în perioada 23-24 iulie, în organizarea Preşedinţiei lituaniene a Uniunii Europene.
Agenda reuniunii a inclus dezbateri pe tema dezvoltării capabilităţilor şi competenţelor necesare Europei care să servească necesităţile viitoare ale ştiinţei şi inovării. Mandatul ministrului delegat  pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică l-a constituit prezentarea poziţiei României asupra temelor luate în discuţie.
În acest context, ministrul delegat Mihnea Costoiu a reiterat angajamentul României de a sprijini obiectivele Strategiei Europa 2020 pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. În acest sens, Guvernul român a pus în aplicare o serie de programe şi iniţiative-cheie în domeniul formării academice, a promovării condiţiilor de muncă atractive şi al abordării în paralel a aspectelor de gen şi a celor care ţin de carieră.
Demnitarul român a apreciat că, în condiţiile în care Europa şi restul lumii se îndreaptă către o societate a cunoaşterii, un sistem eficient de învăţământ superior este tot mai important în economie şi societate. Referitor la dezvoltarea competenţelor, capitol important al dezbaterilor de la Vilnius, România consideră că guvernele ar trebui să facă eforturi pentru a îmbunătăţi cadrul actual şi a facilita dialogul între mediul academic şi industrie, pentru a promova opţiunea de formare la locul de muncă şi pentru a încuraja cercetarea colaborativă în sensul sprijinirii formării abilităţilor transferabile pentru cercetătorii de la toate nivelurile.
Consiliul UE Competitivitate (Cercetare) reuneşte miniştrii responsabili pe probleme legate de industrie, piaţă internă şi cercetare din statele membre ale UE.