Un număr de 120 de clase pentru reintegrarea a 2.700 de tineri şi adulţi care au părăsit timpuriu şcoala şi nu au absolvit învăţământul obligatoriu au fost dezvoltate (realizate) în cadrul unui proiect care s-a desfăşurat în 45 de şcoli din Bucureşti şi judeţul Buzău.De asemenea, proiectul „Soluţii inovative şi oportunităţi pentru asigurarea accesului, participării şi succesului şcolar în învăţământul obligatoriu – SOS” a urmărit menţinerea în sistemul educaţional a 900 de elevi expuşi riscului de părăsire timpurie a şcolii, prin oferirea unor servicii de consiliere.
„Proiectul a avut ca obiectiv şi reducerea ratei abandonului şcolar cu 10% în învăţământul obligatoriu şi cu 15% în rândul elevilor de etnie romă sau cu cerinţe educative speciale, prin îmbunătăţirea mediului educaţional în 30 de şcoli din Bucureşti şi alte 15 din Buzău”, a declarat luni, în conferinţa de încheiere a proiectului, managerul de proiect Cristiana Mateiciuc.
Potrivit acesteia, proiectul a mai urmărit şi dezvoltarea competenţelor în domeniul egalităţii de şanse, de gen, precum şi în ceea ce priveşte nediscriminarea şi respectul pentru diversitate pentru 1.200 de cadre didactice care au lucrat cu grupul-ţintă constituit din copii cu risc de părăsire timpurie a şcolii, copii cu cerinţe educative speciale, tineri sau adulţi care nu au finalizat învăţământul obligatoriu sau care au părăsit timpuriu şcoala. Unităţile de învăţământ implicate în proiect au fost dotate cu echipamente informatice şi multimedia. Proiectul, care a avut o durată de 36 de luni, a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi derulat de IŞMB, Inspectoratul Şcolar Buzău, Primăria Sectorului 5 şi Fundaţia Federico II din Italia.