CORNELIU VERSUS GHIŢĂ

Adi Cristi

Am trăit să o vedem şi pe asta. Este adevărat, după o aşteptare de 22 de ani. Un posibil final pentru Corneliu Vadim Tudor oferit, paradoxal, de partidul pe care el l-a născut, năşit, batjocorit. El, Tribunul! Este răzbunarea vieţii. Să fii ucis de propriul tău copil. De copilul pe care l-ai supus celor mai terifiante momente de viaţă, supunându-l la cele mai cumplite şi degradante cazne.

Un alt politican, cu serioase răni încă sângerânde, Gheorghe Funar, a ridicat piatra şi a lovit în scăfârlia Tribunului, luându-i locul, cel puţin în faţa unei adunări decisă să scoată PRM de sub cizma lui Corneliu Vadim Tudor.

Trăim în lumea fierbinte a paradoxurilor. Încă de acum 22 de ani CVT merita să fie dat afară din partid, chiar şi numai pentru grobianismul său. Cu toate acestea, timp de 22 de ani, PRM a reuşit să fie prezent sau „să se strecoare” pe scena politică, fiind dus în spate practic de Corneliu Vadim Tudor, astfel încât, acest partid naţionalist să devină unul dintre cele mai vechi partide politice postdecembriste care şi-a păstrat liderul timp de 23 de ani.

Evident, acest lucru a fost posibil chiar şi pentru că CVT nu a ezitat să fie adeptul măsurilor disperate, de exterminarea a tuturor celor care aveau alte păreri în partid. Cei care vorbeau în front erau aruncaţi afară din partid ca pe o măsea stricată. Nu a iertat pe nimeni. Erau păstraţi lângă el doar cei care îl adulau, îl venerau, îi ofereau combustia necesară vanităţii sale nemărginite. Corneliu Vadim Tudor are nevoie de laude perpetue, de ridicări în slăvi, de îngenunchieri pline de smerenie. El trăieşte doar din astfel de prosternări, în mijlocul cărora se simte viu, necesar, invitat să-şi dea cu părerea, să i se ofere şansa unor demonstraţii elucubrante, a unor amintiri din întâmplări inexistente în realitate. CVT se laudă, de exemplu, cu aşa zisa prietenie cu Nichita Stănescu. Nimic mai fals. Nichita Stănescu nu avea cum să fie prieten „cu pupincuriştii regimului ceauşist”, aşa cum nu a fost prieten nici cu un alt poet năvalnic şi adevărat, Adrian Păunescu, tot din acelaşi motiv, pe care Nichita Stănescu mi l-a mărturisit. El nu a acceptat niciodată să fie „cârpa de şters praful” a comuniştilor, postură în care au excelat la acea vreme cei doi.

Corneliu Vadim Tudor a primit, în acest sfârşit de săptămână, la Alba Iulia, exact ceea ce a oferit el colegilor săi de partid timp de 22 de ani. A primit umilinţă, nedreptate, batjocură.

Gheorghe Funar se demonstrează a fi mai toxic decât Corneliu Vadim Tudor. Poate şi acest „amănunt” să contribuie la neîncrederea unora afişată faţă de ceea ce s-a întâmplat în sâmbăta care a trecut la Alba Iulia. Nu poţi înlocui un rău cu un alt rău, strigând în gura mare peste tot că s-a reuşit salvarea Partidului România Mare! Dacă în locul lui CVT a fost ales GF înseamnă că s-a schimbat Măria, păstrându-se aceeaşi pălărie.

PRM nu a câştigat nimic, decât un alt indicativ, care să se traducă aceeaşi intoleranţă, şovinism şi antisemitism  ce au făcut carieră în discursurile liderilor peremişti.

Deocamdată, meciul s-a mutat în instanţă. Justiţia va decide cine este preşedintele PRM. Corneliu Vadim Tudor sau Gheorghe Funar? Până atunci vom fi pedepsiţi să suportăm istericalele Tribunului dezlănţuit, pentru prima oară, în 22 de ani de carieră post-decembristă, încolţit aşa cum el era cel care îi nimicea pe cei care îndrăzneau să nu-l asculte, chiar şi atunci când îi trimitea să-i cumpere ziarul.

Viaţa de fiecare dată se răzbună cu aceeaşi monedă cu care tu încerci să o cumperi, dacă nu o poţi câştiga!