-Premierul Victor Ponta a anunţat că au fost încheiate negocierile pentru un nou acord cu FMI, rezultatele urmând să fie anunţate miercuri
Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul a ajuns la un acord cu partenerii internaţionali privind rectificarea bugetară, urmând să aibă loc o creştere a plafonului de garanţii pentru o serie de programe, precum Prima casă.”În primul rând, am convenit împreună acceptarea unei creşteri pe baza creşterii economice, care a depăşit previziunea iniţială, a unei creşteri a PIB cu 2,6 miliarde de lei, un deficit al bugetului de stat consolidat crescut de la 13,4 la 14,7 miliarde de lei. Aceşti bani erau, de altfel, prevăzuţi pentru faimosul PNDI, însă atâta timp cât am reuşit să închidem acel program, practic, putem să folosim banii la altceva. Plafonul de garanţie a fost crescut cu 2 miliarde de lei, pentru a stimula şi a putea ajuta anumite programe naţionale – programul Prima casă; mai sunt şi alte programe în care avem o creştere – repet – a plafonului de garanţii. De asemenea, împrumuturile nete pentru fonduri europene au crescut la 3 miliarde de lei”, a precizat premierul, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria. Totodată, premierul Victor Ponta a anunţat că au fost încheiate negocierile pentru un nou acord cu FMI, rezultatele urmând să fie anunţate miercuri.”Am încheiat, practic, şi negocierile pentru un nou acord cu Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială”, a anunţat primul ministru, în cadrul unei declaraţii susţinute la Palatul Victoria.Precizările au fost făcute după ce premierul a avut o întâlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, la întâlnire participând şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, şi ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici.