Pentru al doilea an consecutiv, Caravana Filmelor TIFF ajunge în parcul Palas, oferindu-le ieşenilor seri superbe de cinema în aer liber. După oraşe precum Buzău, Timişoara, Oradea, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Fălticeni, caravana se opreşte, timp de două zile, la Iaşi, în ansamblul Palas. Marţi şi miercuri, de la ora 22.00, cinefilii vor avea ocazia să vadă două dintre filmele de succes prezentate la TIFF 2013: Blancanieves/ Albă ca Zăpada şi Lore. Intrarea este gratuită. Marţi, 30 iulie: Blancanieves/ Albă ca Zăpada, în regia lui Pablo Berger, este o reinterpretare stilizată a basmului fraţilor Grimm, cu mijloacele cinema-ului de la începutul secolului XX. Acţiunea se mută din nordul rece al Europei pe coastele Andalusiei, în anii ’20. Albă ca Zăpada, numită Carmen (Macarena Garcia), este fiica orfană de mamă a unui toreador (Daniel Giménez Cacho) şi călătoreşte cu un grup de matadori pitici. În ciuda maşinaţiunilor puse la cale de mama sa vitregă, sursa pasiunilor şi a tensiunilor distrugătoare din poveste – interpretată memorabil de Maribel Verdú („Labirintul lui Pan” și „Y tu mamá también”) – Carmen calcă pe urmele tatălui ei şi intră în arenă. Filmul a fost propunerea oficială a Spaniei la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin” şi a câştigat zece premii Goya – trofeele industriei spaniole de cinema – inclusiv pentru „Cel mai bun film” şi „Cel mai bun debut”. Miercuri, 31 iulie: Lore (regia Cate Shortland). În primăvara anului 1945, armata germană se prăbuşeşte după ce suferă mai multe înfrângeri. Pe măsură ce Forţele Aliate încearcă să găsească refugiu în patria-mamă, cinci copii încep o călătorie ce va da o nouă dimensiune conceptelor de familie, dragoste şi prietenie. Trebuind să aibă grijă de fraţii ei mai mici, după ce părinţii lor nazişti sunt arestaţi, Lore străbate împreună cu ei Germania de după război. Pentru a avea o şansă la viaţă, copiii trebuie să ajungă la casa bunicii lor din Nord. În mijlocul haosului unei naţiuni învinse, Lore îl întâlneşte pe Thomas, un tânăr evreu refugiat, extrem de misterios. Thomas li se alătură în această călătorie, iar Lore descoperă că lumea ei fragilă este zguduită în egală măsură de ură şi dorinţă. Pentru a supravieţui, ea trebuie să înveţe să aibă încredere într-o persoană faţă de care a fost educată să simtă exact opusul. ”Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, continuă proiectul de succes Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino, ajunsă la a patra ediţie. Organizată împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo, Istanbul, Odessa şi Reelport, unul dintre principalii actori de pe piaţa digitală de film din Europa, caravana își propune să aducă în atenţia publicului filme de succes din ţările UE şi non-UE, în 13 oraşe din România”, se precizează într-un comunicat al Departamentului PR al Iulius Group. (E.M.)