Iohannis îl contrazice pe Voiculescu: Mi se pare o gogoaşă; PNL nu vrea suspendarea preşedintelui, ar fi o prostie acum

KLAUS-IOHANNIS-agerpres_6854875_1

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, l-a contrazis pe preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, spunând că „e o gogoaşă”, afirmaţia potrivit căreia liberalii şi-ar dori acum o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.Iohannis a spus joi, într-o conferinţă de presă, că o nouă suspendare a preşedintelui României nu este „nici posibilă, nici oportună, nici dorită de PNL”.

Întrebat de un jurnalist cum comentează declaraţia lui Dan Voiculescu referitoare la suspendarea preşedintelui, Iohannis a spus: „Mi se pare o gogoaşă. Nu s-a discutat în PNL aşa ceva şi cei pe care îi cunosc eu nu merg pe susţinerea unei suspendări.”
Prim-vicepreşedintele PNL s-a arătat deranjat şi de declaraţiile colegilor săi de partid care au afirmat că îşi doresc o nouă suspendare a preşedintelui.
„Că anumite voci izolate din PNL s-au grăbit să-şi dea cu presupusul, e partea a doua a chestiunii. Pe mine, sincer, m-a deranjat un pic că prin acele voci, care nu au nicio acoperire în conducerea partidului pe această temă, s-a creat impresia că PNL vrea o suspendare. PNL nu vrea o suspendare. Ar fi o prostie acum, când mai este un an de mandat de preşedinţie”, a explicat Klaus Iohannis.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, luni seară, că dacă ar depinde de el, preşedintele Traian Băsescu ar fi suspendat ”mâine” din nou.
„Eu am fost autorul a două suspendări, am participat cât am putut de activ la procesul de demitere, s-ar părea că nu am fost suficient de prevăzător, de analitic, motiv pentru care nu am reuşit, dar ce ştiu eu este că România cu Traian Băsescu pe funcţia de preşedinte nu are decât de pierdut. Dacă ar depinde de mine, aş face-o mâine (n.r.- a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu). PC ar vota, dar PC singur nu are o majoritate care să poată să-i permită acest lucru. Dacă şi PNL va fi de acord şi dacă împreună vom convinge şi PSD să fie de acord sigur că o vom face. Nu am iniţiat o discuţie, cu dragă inimă mă gândesc să o iniţiez, numai că aştept să clarificăm întâi lucrurile cu partenerii noştri ca să nu repetăm istoria din 2012. Dacă aceste lucruri pot fi clarificate, nu cred că mai e o piedică ca domnul Traian Băsescu să-şi termine mandatul înainte de termen”, a spus Voiculescu la Realitatea TV. El a adăugat că subiectul va fi dezbătut în cadrul USL şi se va lua decizia „cea mai înţeleaptă”
.