Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat cu unanimitate de voturi, ieri, proiectul de hotărâre privind acordarea statutului de stațiune balneară pentru zona de agrement și tratament ”Nicolina”. Proiectul, în valoare totală de 20,4 milioane lei, din care 8,7 milioane lei reprezintă cofinanțarea autorităților locale, prevede extinderea facilităţilor de tratament de la ”Nicolina”, care vor putea fi folosite, astfel, şi în perioada iernii. Pentru acest lucru se prevede construcţia a două noi corpuri de clădire. Noua construcţie va cuprinde spaţii pentru săli de tratament şi recuperare, săli de fitness, saună şi piscină acoperită, bazin de preparare a nămolului cu instalaţiile aferente, un cabinet medical cu un punct de prim ajutor şi alte funcţiuni specifice. Conform studiului realizat de o firmă de consultanţă din Capitală, pentru modernizare au fost identificate trei variante, fiecare cu avantaje şi dezavantaje. Municipalitatea a propus Consiliului Local aplicarea variantei nr 1 din Master Plan, cea care se pretează cel mai bine pentru accesarea de fonduri europene. Aceasta va fi doar Etapa I a modernizării urmând ca mai apoi, staţiunea de agrement să fie extinsă cu elemente din varianta a doua. Concret, în prima variantă se va extinde spitalul cu două corpuri noi, vor fi reparate capital clădirile existente, va fi modernizată Plaja Nicolina pentru a putea fi folosită pe tot parcursul anului, vor fi realizate săli de fitness, Spa şi pentru agrement. De asemenea se prevede modernizarea infrastructurii rutiere din zonă prin lărgirea străzii Pantelimon Halipa la 4 benzi, realizarea unui pasaj pe sub calea ferată care să lege str. P.Halipa de Bd. Nicolae Iorga şi realizarea unei parcări subterane de 6000 mp. În total, acest proiect necesită o finanţare de aproximativ 45,7 milioane Euro. Pentru etapa a II-a de dezvoltare a zonei, proiectul se va extinde cu elemente din varianta a II propusă de consultant, care prevede capacităţi pentru turismul medical. Practic, prevede construirea a două hoteluri de câte 20 de etaje care să deţină toate facilităţile de agrement care să susţină activitatea de tratament şi recuperare. Pentru etapa a II-a a modernizării este necesară atragerea investitorilor privaţi care să realizeze spaţiile comerciale şi de agrement vizate în proiect. Bugetul alocat pentru întregul proiect se ridică la 11.500.000 lei.