CSAT nu a emis nicio nouă decizie privind privatizarea CFR Marfă

cfrmarfaCSAT nu a emis, în urma şedinţei de vineri, nicio nouă decizie privind privatizarea CFR Marfă, în condiţiile în care strategia de privatizare a companiei a fost avizată de către Consiliu prin hotărârea din 5 februarie, informează Preşedinţia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială după încheierea şedinţei, discuţiile din cadrul CSAT privind privatizarea CFR Marfă au fost „constructive”.”Membrii CSAT au avut o discuţie constructivă legată de acest proces de privatizare având ca obiect continuarea procedurilor legale privind finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă «C.F.R. Marfă» – S.A.  Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat strategia de privatizare a CFR Marfă prin Hotărârea CSAT nr. 23/5.02.2013. Nu s-a emis o altă decizie CSAT”, se afirmă în comunicatul menţionat.În comunicat se menţionează că şedinţa de vineri a fost convocată de preşedintele Traian Băsescu în urma solicitării Guvernului transmisă joi de a introduce pe ordinea de zi a unei viitoare şedinţe a Consiliului subiectul HG din 24 iulie referitoare la aprobarea contractului de privatizare a CFR Marfă cu Societatea Comercială Grup Feroviar Român S.A., în calitate de cumpărător.De asemenea, în comunicatul Preşedinţiei se precizează prezenţa la şedinţa CSAT, premierul Victor Ponta fiind înlocuit de vicepremierul Gabriel Oprea, lipsind totodată de la lucrări, fără înlocuitor, ministrul Economiei, Varujan Vosganian.De asemenea, la lucrări nu a fost invitat niciun reprezentant al Ministerului Transporturilor, fiind însă menţionat ca invitat la şedinţă consilierul prezidenţial pentru constituţional-legislativ, Claudiu Constantin Dinu.La şedinţă au participat ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, ministrul Apărării, Mircea Duşă, ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şeful SRI, George Maior, şeful SIE, Teodor Meleşcanu, şeful Statului Major General, Ştefan Dănilă, secretarul CSAT, Ioan Oprişor şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota.Anunţul potrivit căruia preşedintele Traian Băsescu a decis convocarea de urgenţă a CSAT, vineri, a fost transmis joi de Administraţia Prezidenţială.GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.Preşedintele şi premierul au o dispută privind privatizarea CFR Marfă, Traian Băsescu cerând ca Victor Ponta să îşi asume responsabilitatea privatizării, iar primul-ministru solicitând avizul CSAT.Guvernul a aprobat contractul cu GFR, în 24 iulie, susţinând însă că tranzacţia trebuie aprobată de CSAT. Preşedinţia a comunicat că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei.Potrivit Executivului, neformularea unei poziţii a CSAT în cazul contractului se va finaliza prin blocarea privatizării, instituirea unui management privat şi restructurarea companiei.