24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Miercuri, 7 august 2013, a încetat din viaţă Petru Ursache, etnolog, estetician si istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania Filiala Iasi. Prin dispariţia lui Petru Ursache, Uniunea Scriitorilor din România pierde un creator important, iar cultura română un specialist de marcă.
Petru Ursache s-a născut la 15 mai 1931, în comuna Popesti, judeţul Iasi. A absolvit Liceul National Iasi în 1951, apoi Facultatea de Filologie a Universitătii „Al. I. Cuza” (1952 – 1956), fiind licentiat în limba si literatura română. În 1971 obţine titlul de doctor în Filologie. A profesat ca bibliotecar la Biblioteca judeteană „Gh. Asachi” (1956 – 1958), preparator – asistent (1958 – 1960), lector (1960 – 1977), conferentiar (1977 – 1992), profesor (1992 – 2001) la Catedra de Literatură română si la Catedra de Literatură comparată. A debutat cu o recenzie la „Scrisul bănăţean” (1961) şi editorial cu volumul „Şezătoarea” în contextul folcloristicii (1972). Colaborează la „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi”, „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, „Studii de slavistică”, „Anuarul de etnografie al Moldovei”, „Studii şi comunicări de etnologie”, „Anuarul Muzeului Etnografic al Bucovinei”, „Poezia”, „Iaşul literar”, „Limbă şi literatură”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Poesis”, „Dacia literară”, „Neamul românesc literar”, „Semn” (Bălţi), „Datina”, „Porto-Franco”, „Oglinda literară”, „Ateneu”, „Bucovina literară”, „Saeculum”. În 2001, la împlinirea vârstei de 70 de ani, Universitatea ieşeană îi acordă titlul professor emeritus, Asociaţia Scriitorilor din Iaşi îi decernează Premiul de Excelenţă, iar revista „Convorbiri literare” Premiul Opera Omnia.
Ursache refuză termenul „folclor”, preferându-l pe cel de „literatură orală”
După „Şezătoarea” în contextul folcloristicii, amplă cercetare asupra personalităţii şi operei lui Artur Gorovei, asupra programului şi ideilor pe care revista editată de acesta la Fălticeni le-a promovat, Ursache optează pentru un demers estetic preponderent teoretic, realizat în lucrările Poetică folclorică (1976), Prolegomene la o estetică a folclorului (1980), Eseuri etnologice (1986), Etnoestetica (1998), Cazul Marie sau Despre frumos în cultura orală (2001). Sunt programatice pentru el reformularea definiţiilor culturii tradiţionale, detaşarea netă de practicile studiilor tematiste, conţinutiste, de abordarea cantitativă, descriptivistă, de tehnicismul mărunt, cercetătorul alegând examinarea calitativă, axiologică a creaţiei populare, convins, spre deosebire de teoreticienii utilitarismului creaţiei folclorice, că în spaţiul oralităţii frumosul este evident, că în mediile tradiţionale au existat inşi înzestraţi, care şi-au performat creaţiile pentru delectarea artistică, că aceştia au avut o conştiinţă estetică explicită. Ursache refuză termenul „folclor”, preferându-l pe cel de „literatură orală”, care include şi ideea de calitate. Refuză, de asemenea, să ia în studiu totalitatea documentelor, oprindu-se la creaţia majoră, la capodopere. El găseşte că în aprecierea creaţiei populare sunt neadecvaţi termeni ca primitivitate, forme rudimentare de gândire şi propune alte criterii de valorizare, iar folcloriştilor le reproşează neabordarea creaţiei orale de pe poziţiile etnoesteticii, ceeea ce ar presupune o bună cunoaştere a esteticii savante.
Mioriţa trebuie examinată nu de pe poziţiile direcţiei etnografice, nu insistându-se asupra credinţelor superstiţioase, ci ca text, analizat cu tehnici elaborate
Dacă în Poetică folclorică aplică teoria artei la literatura orală, iar în Prolegomene la o estetică a folclorului schiţează o teorie a valorilor şi a frumosului, în Etnoestetica încearcă apropierea problematicii esteticii literaturii orale de „modelul unei discipline de-sine-stătătoare”. Secţiunile cărţii tratează despre cadre axiologice, capodopera folclorică, categorii ale etnoesteticii, poetica folclorului, forme ale imaginarului şi ale creaţiei. Mioriţa, scrie Ursache, trebuie examinată nu de pe poziţiile direcţiei etnografice, nu insistându-se asupra credinţelor superstiţioase (obiceiuri la înmormântare), ci ca text, analizat cu tehnici elaborate; de asemenea, nici ca baladă, ci ca poemă, pentru că în cazul ei a avut loc o „imposibilă îmbinare de genuri” (Mihail Sadoveanu). Mioriţa realizează „o viziune epopeică” şi reprezintă o „metafizică a morţii”, comportamentul protagonistului raportându-se la un „comportament mitic”, iar sacrificiul său având semnificaţia unei „reconstrucţii în spirit”. Observaţii subtile face Ursache şi despre tragic, aşa cum se relevă acesta, între altele, în balada Meşterul Manole. O abordare nouă aduce capitolul Categorii ale etnoesteticii, unde sunt examinate frumosul, sublimul, sărbătorescul, tragicul, comicul şi absurdul. În definirea frumosului autorul nu-şi cantonează interpretarea la perfecţiunea formală, nu împărtăşeşte opinia lui Lucian Blaga potrivit căreia conceptul de frumos constă în fenomenul nuanţării, ci se opreşte la o serie de sentinţe „acceptate ca dogme de colectivitatea întreagă”, ele vădind însă că „nu există un model general al conceptului”. Frumosul natural are o importanţă secundară pentru artistul anonim, iar portretul uman este prezentat în datele lui anatomice generale. În lirica populară, pentru definirea frumosului este folosită o serie de substitute, în sfera sublimului intră colindele şi sărbătorescul. În ansamblul ei, Etnoestetica propune o strategie sugestivă a receptării literaturii orale. Cazul Mărie sau Despre frumos în cultura orală, structurată pe analiza unor descântece, colinde, paremii şi basme, este o carte despre apariţia frumuseţii (naşterea Afroditei), despre mituri (mitul apei, legenda focului), estetica elementelor (frumuseţea naturii, frumosul uman), peisaje celeste, peisaje terestre, modele de frumuseţe şi portrete eroice, geografia imaginară a iadului, geografia raiului, aceasta – aparent mai săracă – confirmând constatarea esteticii generale „cum că frumosul este mai uniform decât urâtul”. Alte consideraţii privesc râsul şi obiectul comic, tipologia obiectului comic, în care, împotriva unei opinii exprimate de Mihai Ralea, se propune ideea că omul societăţilor arhaice nu avea capacitatea de a recepta situaţiile comice, dar s-a distins „prin observaţii ascuţite, prin fineţea disocierilor, iar după caz, a asociaţiilor, prin mult curaj”, multe sentinţe populare fiind apte să constituie „reper în fundamentarea unei teorii a comicului şi a râsului”.
Opera literară
• „Şezătoarea” în contextul folcloristicii, Bucureşti, 1972;
• Poetică folclorică, Iaşi, 1976;
• Prolegomene la o estetică a folclorului, Bucureşti, 1980;
• Eseuri etnologice, Bucureşti, 1986;
• T. Maiorescu esteticianul, Bucureşti, 1987;
• Camera Sambo. Introducere în opera lui Mircea Eliade, Iaşi, 1993;
• Sadovenizând, sadovenizând…, Iaşi, 1994;
• Etnoestetica, Iaşi, 1998;
• Mic tratat de estetică teologică, Iaşi, 1999;
• Cazul Mărie sau Despre frumos în cultura orală, Iaşi, 2001.
•Sadovenizînd, sadovenizînd. Studiu estetic si stilistic (2005)
• Înamorati întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu (2006)
• Antropologia, o stiintă neocolonială (2006)
•Etnosofia (2006 )
• Omul din Calidor (2012)
• Mioriţa – dosar mitologic al unei Capodopere (2013).
Ediţii, antologii
• De-ale lui Păcală. Snoave populare, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Vasile Adăscăliţei);
• Pe plaiuri moldovene, Iaşi, 1964;
• Mihai Lupescu, Tei-legănat, prefaţa editorului, Iaşi, 1975;
• Mihail Sadoveanu, Poezia populară, prefaţa editorului, Iaşi, 1981, Spre Emaus, prefaţa editorului, cu o Predoslovie de Bartolomeu V. Anania, Iaşi, 1993;
• Alexandru Vasiliu-Tătăruş, Literatură populară din Moldova, introducerea editorului, Bucureşti, 1984;
• Mircea Eliade, Meşterul Manole. Studii de etnologie şi mitologie, introducerea editorului, Iaşi, 1992 (în colaborare cu Magda Ursache), Arta de a muri, prefaţa editorului, Iaşi, 1993 (în colaborare cu Magda Ursache);
• Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, prefaţă de Dumitru Stăniloae, postfaţa editorului, Iaşi, 1994 (în colaborare cu Magda Ursache), Puncte cardinale în haos, prefaţa editorului, Iaşi, 1996 (în colaborare cu Magda Ursache);
• Titu Maiorescu, O cercetare critică, Iaşi, 1996;
• Poezia creştină românească, postfaţa editorului, Iaşi, 1996 (în colaborare cu Magda Ursache);
• Al. Dima, Domeniul esteticii, introducerea editorului, Iaşi, 1998;
• Mihai Eminescu, Doina, introducerea editorului, Iaşi, 2000 (în colaborare cu Magda Ursache), Luceafărul, introducerea editorului, Iaşi, 2001 (în colaborare cu Magda Ursache).
