În prezența autorităților locale, în această săptămână au fost demarate, oficial, lucrările de realizare a noii piste, în lungime de 2.400 de metri, a Aeroportului Internațional Iași. Evenimentul a avut loc în capătul de sud al viitoarei pistei, la Stația Meteorologică, pe locul în care constructorul a mobilizat cea mai mare parte a utilajelor și muncitorilor. În mod simbolic, prima cupă de pământ din locul unde urmează a fi construită viitoarea pistă a aeroportului a fost extrasă de președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței. Acesta a subliniat importanța evenimentului pentru viitorul județului și pentru dezvoltarea ulterioară a Iașilor. “În ultimii 23 de ani am trăit raportându-ne mai mult la trecut decât la viitor. Acum, aici, asistăm la renaşterea Iaşiului ca unul dintre principalele centre economice ale ţării. Vedem astăzi un Iaşi care s-a întors cu faţa către viitor, un Iași care este încrezător în forţele sale. Construcția Aeroportului înseamnă construcţia unui proiect de căpătâi, fundamental pentru comunitatea noastră, iar începrea lucrărilor la noua pistă este începerea unui nou drum: un drum al bunăstării, un drum care va însemna noi oportunități și noi energii pentru orașul nostru. Totodată, acest moment este încununarea consensului politic pe care l-am generat în Consiliul Judeţean şi sper că această atitudine să caracterizeze şi de acum încolo administraţia pe care o conduc. În ultimul an de zile am pus proiectele judeţului înaintea politicului sau al partizanatului. Oamenii s-au săturat de gâlceavă şi îşi doresc lucruri concrete. Am reuşit să creăm consens generator de proiecte concrete şi cred că n-ar fi bine să ne schimbăm”, a declarat Cristian Adomniței. Președintele Consiliului Județean Iași a reamintit că modernizarea Aeroportului se realizează în totalitate din bani de la bugetul local și că nu și-a pierdut speranța în sprijinul guvernamental pentru acest proiect. „Eu încă îmi pun speranța că actulul Guvern USL, investit cu un vot masiv și de către ieșeni, va aloca fonduri pentru acest obiectiv vital în procesul de dezvoltare al județul nostru”, a spus Adomniței. La rândul său, directorul general al Aeroportului Internațional Iași, Marius Bodea, și-a exprimat convingerea că investiția va fi finalizată în cel mai scurt timp posibil. „Graficul de execuție este de 25 de luni. Eu îmi doresc ca acest termen să fie devansat, astfel încât lucrările să fie finalizate înainte de termen. Ar fi atât în beneficiul constructorului, cât și în beneficiul ieșenilor”, a subliniat Marius Bodea. Câștigătoarea licitației privind proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a noii piste de la Aeroportul Internațional Iași a fost desemnată asocierea de firme Max Boegl România, SC Vega’ 93 SRL și SC UTI Grup SA, care a depus o ofertă în valoare de 139.128.551 lei, fără TVA (circa 31 de milioane de euro). Potrivit caietului de sarcini, termenul de execuție a lucrărilor de proiectare și de realizare a noii piste de la Aeroport este de 25 de luni de la semnarea contractului cu firma câștigătoare a licitației. Contractul prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea realizării suprafeţelor de mişcare aeroportuare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 de metri. Concret, lucrările vor include proiectarea și realizarea pistei de decolare – aterizare, căii de rulare, extinderii platformei şi a drumului perimetral, instalaţiei de balizaj, precum și a canalizării pentru scurgerea apelor pluvial. Pentru prima etapă a proiectului, care include construcţia pistei noi, în lungime de 2.400 de metri, din asfalt, de tip flexibilă, similară celei de la Aeroportul din Frankfurt (Germania), realizarea parcării pentru avioane, montarea unui sistem modern de balizaj, precum şi realizarea unei canalizări noi şi a unui drum perimetral, care să corespundă cerinţelor actuale ale Uniunii Europene, fondurile vor fi asigurate de la bugetul CJ Iași, urmând ca, ulterior, acestea să fie suplimentate cu bani de la bugetul de stat. În ceea ce privește cea de-a doua etapă a proiectului, care presupune construcția, respectiv dezvoltarea, a două căi de degajare rapidă (Bravo și Charlie), a unei platforme de îmbarcare/debarcare a pasagerilor, precum și a instalațiilor aferente acestora (balizaj, sisteme de iluminare, etc.), cu o valoare estimată de 39,92 milioane de euro (cu TVA inclusă), fondurile necesare pentru implementarea acesteaia urmează să fie asigurate de la Uniunea Europeană. Firma Max Bogl, cu sediul în Germania, este unul dintre cei mai importanți actori pe plan mondial în domeniul construcțiilor civile (tuneluri căi ferate, tuneluri rutiere, construcția de metrouri, construcția de aeroporturi). Cu o cifră de afaceri, la sfârșitul anului 2012, de 1,6 miliarde de euro și peste 6.000 de angajați, Max Bogl a construit, în ultimii ani, pistele din cadrul aeroporturilor din Munchen, Stuttgart, Berlin și Varna (Bulgaria). În România, unde firma germană și-a deschis începând din acest an o filială proprie, Max Bogl a construit, printre altele, ”Arena Națională” din București, cel mai mare stadion al țării, în acest moment, cu o capacitate de peste 60.000 de locuri. (E.M.)