Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declară că a avut miercuri o întâlnire cu Elena Udrea, în care aceasta şi-a declarat „devotamentul faţă de partid” şi a arătat că nu o interesează o altă construcţie politică.
„Am avut o discuţie – n-am niciun motiv să cred că nu a fost foarte sinceră – cu doamna Udrea. Şi-a declarat devotamentul faţă de partid, faţă de faptul că nu o interesează o altă construcţie politică. I-am spus şi eu că anumite declaraţii pe care le-a făcut au nemulţumit şi că a şi primit reacţiile unor colegi, lucru care pe mine nu mă bucură. Până la urmă aceste lucruri trebuie discutate în interiorul partidului”, a spus liderul PDL.Vasile Blaga a negat existenţa unei liste negre a PDL pe care s-ar afla nume ca Elena Udrea sau Theodor Paleologu şi spune că nu este adeptul excluderilor, iar acest subiect nu se află pe agenda Colegiului Director care va avea loc în 17 august la Baia Mare.„Vom discuta stadiul în care noi ne îndeplinim obligaţiile pe care ni le-am asumat în programul nostru politic. Nu ţinem pe nimeni cu forţa în partid, dacă cineva îşi doreşte un alt drum e liber să îl abordeze”, a precizat Vasile Blaga, care a spus că nu s-a referit la cineva anume atunci când a declarat că „nu poţi fi un membru fidel al PDL contribuind la construcţia altui partid; ipocrizia nu poate fi dusă la maximum”.”Nu m-am referit la cineva anume. Am văzut o dezinformare crasă (…) referitoare la existenţa unei liste negre pe care era Elena Udrea sau Theodor Paleologu. Domnul Paleologu, ca un copil, s-a şi grăbit să răspundă fără să întrebe colegii din Biroul Permenent Naţional. (…) Erau anumite semnale din teritoriu că ar exista şi oameni preocupaţi de punerea pe picioare a altor construcţii politice. Am explicat foarte clar că pe noi ne interesează PDL şi nu altceva, iar cei care au alt tip de abordare nu au ce căuta în acest partid. Dacă vor fi membri PDL care îşi vor dori să plece sau militează făţiş pentru alte construcţii politice, nu vom tolera. Îi lăsăm să plece sau, dacă va fi cazul, vom proceda la îndepărtarea lor din partid”, a mai spus el.Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, luni, că în şedinţa Colegiului Director din 17 august de la Baia Mare partidul va decide cum va reacţiona la atitudinile care ies din linia PDL, arătând că decizia lui Vasile Blaga a fost făcută publică: „Stop ipocriziei”.Întrebată după şedinţa BPN al PDL în legătură cu discuţiile despre Elena Udrea, Adreea Paul a răspuns: „A fost explicită declaraţia lui Vasile Blaga şi rămâne în picioare. Pe aceeaşi linie s-a discutat şi în BPN”.Ea a spus că în 17 august se va reuni Colegiul Director la Baia Mare în care „se va întâmpla exact ce a spus preşedintele Vasile Blaga, în care se va pune capăt iprocriziei”.”Deciziile finale se vor lua pe 17 august la Colegiul Director. Decizia lui Vasile Blaga a fost făcută publică la demarajul acestui Birou: Stop iprocriziei. Vom decide cum pe 17 august”, a mai spus Andreea Paul.La întrebările repetate ale ziariştilor referitoare la care sunt variantele care vor fi luate în calcul la Colegiul Director, Andreea Paul a precizat: „Pe 17 august, la Baia Mare, Colegiul Director decide cum va reacţiona la atitudinile care ies din linia PDL, care nu respectă politica de centru-dreapta a PDL. Preşedintele Vasile Blaga va răspuns explicit la întrebare”.Întrebată dacă vor fi invitaţi la Colegiul Director şi cei care vor fi luaţi în discuţie, Paul a spus: „Nu s-a discutat aşa ceva”.