Primăria va achiziționa încă 40 de autobuze second-hand

autobuze second hand 40Până la sfârșitul lunii august, municipalitatea ieşeană va demara procedurile pentru achiziționarea unui număr de 40 de autobuze second-hand, care urmează să înlocuiască tramvaiele care circulă în prezent pe traseele care fac legătura între fostul Bazar (Bulevardul Nicolae Iorga) și cartierul Metalurgie (prin Bulevardul Primăverii și Calea Chișinăului). Începând din luna septembrie, traseele respective de tramvai vor fi suspendate, ca urmare a începerii lucrărilor de înlocuire a căii de rulare, investiție inclusă într-un proiect mai amplu de reabilitare a infrastructurii de transport, finanțată cu fonduri europene nerambursabile. Pentru achiziționarea celor 40 de autobuze second hand, Primăria va aloca de la bugetul local suma de 4,5 milioane lei. Potrivit reprezentanților municipalității, mijloacele de transport care urmează să fie achiziționate de către Regia Autonomă de Transport Public (RATP) vor trebui să nu aibă o vechime  mai mare de 15 ani și vor trebui să fie prevăzute cu rampe de urcare/coborâre pentru persoanele cu handicap. Dotarea cu aer condiționat în interior nu este o condiție obligatorie. Prețul unuii autobus second hand ar urma să se ridice la circa 19.000 de euro. Reamintim că în luna septembrie a anului trecut, RATP Iași a cumpărat 20 de autobuze second-hand, marca DAF, prin intermediul unei firme din județul Vaslui.  Autobuzele, produse de o firmă olandeză, au ca an de fabricaţie 1998, fiind achiziţionate  la preţul de 17.600 de euro bucata. Mijloacele de transport în comun, care circulă în prezent pe traseele nr. 1,13, 43 și 46, sunt dotate parţial cu aer condiţionat, de această facilitate bucurându-se doar şoferul. (E.M.)