În perioada iunie-august 2013, în baza informațiilor obținute, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași și poliţişti judiciari din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), au supravegheat activitatea infracțională a patru tineri despre care existau date că au preocupări în sfera traficului de droguri (canabis). Astfel, în baza datelor obținute, în noaptea de 08-09.08.2013, orele 00.00 – 01.00, s-a reușit prinderea în flagrant, pe comunicația Iași – Suceava, a patru tineri, în timp ce valorificau cantitatea de 550 grame substanță vegetală de culoare verde-olive, contra sumei de 16.000 lei. ”Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele celor patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 ani și 28 de ani, a mai fost descoperită cantitatea de 30 grame substanță vegetală de culoare verde-olive, suma de 11.600 lei, 895 euro, precum și 17.400 materiale pirotehnice interzise la deținere. În urma testelor specifice efectuate asupra substanței vegetale s-a constatat că aceasta este canabis”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. La activitatea de prindere în flagrant, lucrătorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași și poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Iasi au fost sprijiniți de lucrători din cadrul B.C.C.O. Iași și compartimentul S.A.S. din cadrul I.P.J. Iași. ”Autorii faptei au fost reținuti pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducerea în țară de droguri de risc, faptă prevazută de art. 2 și art. 3 din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Sumele de bani, substanțele vegetale, petardele, precum și autoturismul folosit în activitatea infracțională au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor”, se mai precizează în documentul ITPF Iași. (E.M.)