Breaking News

Tarife sociale, începând din septembrie, la Baza de agrement de la Ciric

03-Barca-pe-lacul-CiricÎncepând din luna septembrie, tarifele practicate în prezent la baza de agrement de la Ciric pentru copii, pensionari, veterani de război  și persoanele cu handicap vor suferi modificări importante, în sensul reducerii acestora, pentru a oferi posibilitatea unui număr cât mai mare a reprezentanților acestor categorii sociale de a se bucura de condițiile excelente de distracție și relaxare oferite de acest obiectiv. După cum au precizat reprezentanții Primăriei, instituție care administrează baza de agrement de la Ciric, în prezent  se află în dezbatere publică un proiect de hotărâre care propune, printre altele, ajustarea tarifelor, diferenţiate pe categorii sociale, la baza de agrement de la Ciric. ”Proiectul prevede, pe lângă  introducerea de abonamente la preţuri mult mai mici faţă de tarifele actuale, și introducerea unui sistem special de reduceri pentru copii, studenţi, pensionari, persoane cu handicap şi revoluţionari, categorii sociale scutite de plata integrală a biletului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Iaşi, Sebastian Buraga. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre inițiat de municipalitate, copiii cu vârsta până în zece ani ar urma să plătească 7,5 lei pentru o zi de la cele două piscine din cadrul zonei de agrement de la Ciric, faţă de 15 lei, în prezent, de aceeași faciliutate urmând să se bucure și studenţii, pensionarii, veteranii de război, deţinuţii politici sau persoanele cu handicap. Pentru aceste categorii sociale, o plimbare cu telescaunul ar urma să coste, din septembrie, 5 lei, în loc 8 lei, în prezent. Pentru cei care doresc să se scalde în piscină sau să se plimbe cu telescaunul va exista și varianta abonamentului (60 de lei pentru piscină și 45 de lei pentru zece plimbări cu telescaunul pentru copii, pensionari, veterani de război și persoane cu handicap).  Terenul de paintball va putea fi închiriat contra sumei de 40 de lei de persoană  pentru o oră, în timpul săptămânii, şi pentru 60 de lei în week-end . Pentru zonele de căţărare în copaci şi escaladare ziduri, tariful va fi de 20 de lei pentru o oră de traseu, în cursul săptămânii, şi 30 de lei în week-end, în timp ce tariful pentru închirierea terenului de sport multifuncţional va fi de 60 de lei/oră în timpul săptămânii şi de 80 de lei/oră în weekend. Proiectul de reabilitare a zonei de agrement Ciric a costat 12 milioane de euro, din care 4,7 milioane de euro reprezintă contribuţia CLM Iaşi, iar restul fonduri europene nerambursabile. În prima etapă, proiectul a vizat realizarea unor lucrări de infrastructură în zona de agreement de la Ciric, incluzând aici reamenajarea spaţiilor verzi, a bazinelor şi a terenurilor de sport. A doua etapă a proiectului prevede ecologizarea celor trei lacuri, respectiv Ciric 1 şi 2 şi Veneţia. În cadrul celei de-a treia etape, Primăria ieşeană urmează să atragă o serie de investitori privaţi pentru construirea de restaurante şi hoteluri în zonă. (E.M.)