Furnizarea apei calde, întreruptă în centrul Iașiului

magistrala 2Dalkia Termo Iași continuă programul de reabilitare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, parte componentă a proiectului european derulat de municipiul Iași, cu lucrările pentru înlocuirea porțiunilor degradate de pe magistrala 2 de termoficare. Astfel, în intervalul marți, 13 august (ora 18.00) – miercuri, 14 august (ora  6.00) se vor executa lucrări în zona trei a proiectului, lângă strada Sfântul Teodor. Astfel, în acest interval de timp, Dalkia Termo Iași va întrerupe alimentarea cu apă caldă a consumatorilor din zona centrală a municipiului Iași (Copu, Independenței, Târgu Cucu, Tudor Vladimirescu). ”Precizăm că, sub coordonarea municipiului Iași, lucrările de pe magistrala 2 vor continua în următoarele luni, însă opririle în furnizare nu vor depăși 24-48 de ore în zonele avute treptat în vedere, societățile executante urmând să utilizeze metoda provizoratelor, care presupune ca în timpul realizării înlocuirilor de conducte să fie alimentate ramurile afectate prin țeava provizorie, în așa fel încât disconfortul resimțit de clienții sistemului centralizat de termoficare să fie redus la minim”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, Director Comercial, Membru în Directoratul Dalkia Termo Iași S.A. Conductele de pe magistrala 2 de termoficare a municipiului Iași, cu un diametru de 500 de mm, au o vechime cuprinsă între 26 și 34 de ani. Lucrările de înlocuire a conductelor au ca obiectiv principal creșterea eficienței pe această rețea primară de termoficare (eliminarea avariilor, scăderea pierderilor, etc.), valaorea totală a investiției ridicându-se la suma de 46,5 milioane de lei, cu TVA. Printre zonele care vor beneficia de schimbarea în întregime a conductelro de termoficare se numără căminele studențesti din Campusul Universitar ”Tudor Vladimirescu”, cartierul Tărărași (ramificație Spital Pediatrie – PT 26 Tătărași), tronsonul Bucșinescu – Independenței, respectiv tronsonul Bucșinescu – Centrul Civic (Str. Uzinei – legătură cu magistrala 5). (E.M.)