UN CUTREMUR NECUTREMURĂTOR

Adi Cristi

A mai trecut un cutremur peste noi, ca o roată de bicicletă, chiar dacă era de aşteptat să treacă cilindrul compactorului. A fost un seism de atenţionare, dacă mai era nevoie să fim atenţionaţi în faţa dezastrului. De mult am înfiat dezastrul şi suferinţa, făcându-ne viaţa un calvar într-o bună înţelegem, pe care doar destinul implacabil mai reuşea să ni-l dicteze, ca singura temă pentru acasă de luat în seamă.

România a fost iertată de calamităţile naturale, chiar dacă furtunile şi vijeliile vin din când în când să ne răcorească arşiţa temperaturilor de peste 40 de grade la umbră. A fost iertată de prăbuşirea clădirilor, care stau să cadă la cel mai semnificativ cutremur, de peste 6 grade Richter. A fost iertată, şi de această dată, de pierderea de vieţi omeneşti, de victimele nevinovate ale prăbuşirii acestor clădiri cu bulină roşie. Suntem în stare să o „îmbulinăm” rău de tot. Să avem pe conştiinţă morţi, oameni pe care indiferenţa, nepăsare, dar mai ales impostura, i-a servit pe tavă dezastrului.

Se poate spune că am scăpat, că am fost doar uşor zgâlţâiţi, uşor cutremuraţi, cât să înţelegem că mai sunt cutremure şi în România.  Un seism de 4.5 grade pe scara Richter este un cutremur normal, neînspăimântător, pe care îl simţi cu greu, doar dacă eşti puţin atent, doar dacă nu-l confunzi cu un hăhăit băsescian sau cu o nouă arestare în rândul magistraţilor români.

Avem trepidaţia în sânge, ceea ce ne pregăteşte încă de mici pentru astfel de şocuri, pentru astfel de încercări.

Poate de aceea, Traian Băsescu, singurul cutremur care a marcat România în ultimii zece ani, a primit în cele din urmă o replică pe măsură. Poate de aceea românul de rând nu mai este atât de atent la toate trepidaţiile scenei politice, fie că USL se ciondăneşte în interior, fie că Elena Udrea visează „cai verzi pe pereţi”, atunci când îşi doreşte „o dreaptă unită”, articulată doar de Traian Băsescu, fie că primarii USL vor fi salvaţi prin lege de incompatibilităţile descoperite de ANI.

Aceste şocuri sunt, la rândul lor, cutremure în toată regula. Nimic nu ne poate face să ignorăm astfel de „încălecări de falii”, chiar dacă cele din adâncimile Vrancei, ne oferă o prelungă respiraţie, un timp necesar să mai construim şi noi câte ceva.

Suntem la jumătatea lunii august, luna vacanţelor celor cu funcţii de răspundere. Deja Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au revenit în activitate, ceea ce înseamnă că restul numai contează. Se poate dezvolta din nou scenariile coabitării, astfel încât să se găsească o soluţie paşnică pentru privatizarea CFR, aşa cum şi Traian Băsescu va uita ceea ce a spus rău despre Guvernarea Ponta.

În rest, stăm cu fesele pe fotolii sau scaune, încercând să recepţionăm o cât de mică trepidaţie, pentru a fi primii care să recepţionăm un nou seism.

–       Gata, am simit ceva!

–       Ce-ai simţit?!

–       Ceva, un fel de tremur pe părţile moi ale corpului!

–       Nu ai tras nimic, un vânt ceva?

–       Nu fii grobian, doar ştiu că ne aflăm în şedinţă, chiar dacă am aţipit puţin.

Acesta este dialogul care ne reprezintă.