Grupul internațional de laboratoare Synlab oferă servicii medicale premium, la Palas

synlabDe joi, 15 august 2013, oferta de servicii medicale oferite la Palas va fi completată de Synlab, un laborator modern pentru efectuarea analizelor, situat la parterul clădirii de birouri United Business Center 1, de pe strada Palat. Synlab face parte din grupul internaţional de laboratoare cu acelaşi nume, cu sediul central în Germania, având puncte de lucru în ţări precum Marea Britanie, Austria, Elveţia, Slovenia, Croaţia, Italia, Polonia, Emiratele Arabe Unite etc. În prima lună de funcţionare, Synlab le oferă clienţilor săi un cadou, constând într-o reducere de 10% la toată gama de analize medicale şi un pachet gratuit pentru screening-ul tulburărilor metabolismului glucidic şi lipidic. În laboratorul Synlab de la Palas se pot efectua peste 5.000 de tipuri de teste, la preţuri competitive. Gama analizelor medicale cuprinde domenii precum biochimie, hematologie, coagulare, imunologie, serologie, alergologie, bacteriologie, parazitologie, micologie, citologie, biologie moleculară, oncologie moleculară, genetică umană şi toxicologie. Printre analizele care pot fi solicitate, se numără cele de rutină, screening-ul nou-născuţilor pentru depistarea defectelor metabolice congenitale, teste de intoleranţă alimentară, precum şi screening-uri cu acurateţe foarte ridicată pentru depistarea diverselor maladii. Prin metodele și modul de lucru impuse de procedurile specifice, Synlab respectă aceleaşi standarde de calitate și performanță ca în locațiile internaționale unde este prezentă compania. În România, Synlab mai are deschise laboratoare la București şi Cluj-Napoca. (E.M.)