Românii ar vota Uniunea Social Liberală în proporţie de 57,1% la alegerile parlamentare, iar PSD-UNPR conduce în opţiunile de vot pentru alegerile europarlamentare cu 38,8%, potrivit unui sondaj de opinie realizat în perioada 12-21 iunie.
Potrivit barometrului de opinie „Adevărul despre România” realizat de Inscop Research la comanda cotidianului Adevărul, pentru viitoarele alegeri parlamentare USL continuă să conducă în opţiunile românilor cu o cotă de 57,1% din totalul celor care au exprimat o opţiune de vot. În lunile anterioare, USL era cotată la 60,1% în martie, 59,7% în aprilie şi 58,8% în mai-iunie.
USL este urmată de PDL cu 15,1% în luna iulie, comparativ cu 15,6% în mai-iunie, 15,2% în aprilie şi 14,1% în martie.
PPDD întruneşte preferinţele a 7,4% dintre respondenţi în luna iulie, faţă de 9% în martie, 8,2% în aprilie, respectiv 8,1% în mai-iunie.
Alianţa Dreptate şi Adevăr formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat beneficiază de 5,1% intenţie de vot în luna iulie, comparativ cu 5,4% în martie, 5,6% în aprilie şi 5,5% în mai-iunie. UDMR este cotată la 5,3% intenţie de vot în iulie (faţă de 5,2% în mai-iunie, 5% aprilie şi 5,4% în martie).
În sondajul realizat în luna iulie a fost măsurată în premieră în cadrul întrebării cu listă închisă privind opţiunile electorale, intenţia de vot pentru Partidului Mişcarea Populară. Potrivit rezultatelor, PMP ar întruni 5,6% din opţiunile votanţilor.
Din totalul respondenţilor care au fost chestionaţi, 24,9% au declarat că nu sunt hotărâţi, 12,4% au indicat că nu se vor prezenta la vot, iar 4,9% au declarat că nu ştiu sau nu au răspuns.
„La întrebarea „Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri europarlamentare, cu candidaţii cărui partid sau alianţă aţi vota?”, preferinţele a 38,8% dintre românii care au exprimat o intenţie clară de vot se îndreaptă către PSD-UNPR, comparativ cu 38,6% în martie, 40,2% în aprilie şi 39% în mai-iunie.
Urmează PNL-PC cu 19,3% din opţiunile de vot pentru alegerile europarlamentare (faţă de 22,7% în martie, 21,3% în aprilie şi 20,2% în mai-iunie). Pe locul 3 în opţiunile de vot pentru scrutinul europarlamentar se situează Partidul Democrat Liberal cu 14,2%, comparativ cu 13,4% în martie, 15% în aprilie şi 16,2% în mai-iunie. 6% dintre votanţi şi-au declarat preferinţa pentru Partidul Poporului Dan Diaconescu (faţă de 7,4% în mai-iunie, 7,7% în aprilie şi 8,1% în martie). Alianţa Dreptate şi Adevăr formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat îşi conservă scorul din mai-iunie de 5,5% (5,2% la măsurătorile din aprilie şi martie).
Urmează UDMR cu 5,3% în iulie, comparativ cu 5% în mai-iunie, 4,9% în aprilie şi 4,7% în martie. Partidul Mişcarea Populară, a cărei intenţie de vot a fost măsurată pentru prima dată în luna iulie, este cotat la 5,5%”, informează Inscop Research într-un comunicat de presă remis miercuri .
Din totalul respondenţilor care au fost chestionaţi, 23% au declarat că nu sunt hotărâţi, 14,3% au indicat că nu se vor prezenta la vot, iar 5,6% au declarat că nu ştiu sau nu au răspuns.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 12 – 21 iulie 2013. Volumul eşantionului a fost de 1050 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.