Fundasul Constantin Grecu este oficial jucatorul echipei Dinamo. Fostul petrolist a semnat un contract valabil pe urmatorii trei ani cu formatia din Soseaua Stefan cel Mare. „Jucătorul Grecu este o piesă importantă pentru structura lotului şi cred că poate să-şi aducă contribuţia la creşterea calitativă a jocului echipei noastre. A fost de mai mult timp în atenţia noastra şi, mergând cu paşi mici şi siguri, am consfinţit astăzi transferul pe care mulţi l-au sugerat anterior, dar despre care uitaseră la un moment dat. Cred că aşa trebuie făcută, în continuare, completarea lotului pentru a asigura echilibrul valoric, numeric şi pe posturi”, a declarat preşedintele Constantin Anghelache pentru site-ul oficial al clubului. La randul sau, jucatorul a afirmat ca pentru el trecerea la Dinamo reprezinta un pas inainte in cariera de fotbalist. „Pentru mine este un pas înainte, un nou început având în vedere faptul că în ultima perioadă nu prea am jucat. Sper să mă integrez cât mai repede şi să facem performanţă la Dinamo. Am venit la o echipă cu tradiţie, un brand foarte mare în fotbalul românesc şi sunt conştient că se aşteaptă foarte multe de la mine. Eu cred că am făcut alegerea cea mai bună. Sunt OK din punct de vedere fizic deoarece am făcut pregătirea cu Petrolul. Sunt entuziasmat de faptul că voi juca în faţa unor suporteri care fac o atmosferă senzaţională în tribune. Sper să ne susţină la fiecare meci şi noi să îi facem fericiţi. Este prea devreme să vorbim despre obiectivele echipei. Deocamdată trebuie să luam fiecare meci în parte şi să-l câştigăm. În această seară îmi voi întâlni pentru prima dată noii colegi şi sunt nerăbdător să intru în familia dinamoviştilor”, a declarat Constantin Grecu. Fotbalistul in varsta de 25 ani va purta tricoul cu numarul 88 la Dinamo.