CSMS Iaşi a câştigat ”Cupa Iaşului” la futsal

cupa iasului la futsalÎn organizarea Primăriei, la sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat, în premieră, la Sala Polivalentă, ”Cupa Iașului” la fotbal în sală (futsal). Echipele participante au evoluat, inițial, în două grupe preliminare, primele două clasate din fiecare serie calificându-se în semifinalele competiţiei. După cum a declarat Dan Teodorescu, purtătorul de cuvânt al echipei de futsal CSMS Iași, în semifinale s-au întâlnit  AutoDriver cu M Design (scor final 9-4) și CSMS Iaşi cu FC & Prietenii (scor final 8-1). În finala mică, s-au întâlnit FC & Prietenii cu M Design, prima echipă câștigând cu scorul de  8-4, în timp ce finala mare a fost câștigată de CSMS Iaşi, care a învins pe AutoDriver cu scorul de  8-2. Aşadar, prima ediție a ”Cupei Iaşului” la futsal a revenit echipei CSMS Iaşi, sub conducerea antrenorilor Nelu Stancea şi Florin Nichifor, team-managerul formaţiei fiind Ionel Popa.

Potrivit lui Dan Teodorescu, pentru noul sezon din Liga I de futsal, CSMS Iaşi nu va mai conta pe jucătorii Cojocariu (plecat cu probleme profesionale în SUA) şi Iftinca, noile achiziţii ale echipei fiind Andrei Aparaschivei şi Robert Spânu. Ceilalţi jucători din lotul CSMS-ului sunt portarii Chiriac şi Grigoraş, alături de jucătorii de teren Ruxandari, Guţu, Pisică, Despan, Pricop, Cărare, Cataramă, Baciu. În altă ordine de idei, antrenorul echipei de futsal a CSMS Iaşi, Nelu Stancea, va îndeplini, concomitent, şi funcţia de antrenor principal al echipei naţionale de futsal a României, la seniori şi tineret, asta după ce spaniolul Sito Rivera s-a retras de la conducerea lotului tricolor. Fost internaţional de futsal pe post de portar, Nelu Stancea a fost până acum antrenor secund al selecţionatei României la seniori şi tineret.
Nelu Stancea are ca obiectiv imediat calificarea României la Campionatul European de anul viitor, care se va derula în Belgia. Prima misiune a tehnicianului ieşean este eliminarea Serbiei în barajul de calificare la Europenele de fotbal în sală, care se va derula pe 17 septembrie (la Călăraşi) şi 24 septembrie (în deplasare), un obiectiv dificil dar nu nerealizabil. (E.M.)