Peste 17.000 de persoane au fost evacuate din cauza inundaţiilor ce au provocat pagube importante în Extremul Orient rus, o cifră ce ar putea ajunge la 100.000, a declarat sâmbătă ministrul rus al dezvoltării regionale Viktor Işaev, transmite AFP.
Starea de catastrofă naturală a fost declarată în special în regiunile Amur şi Habarovsk, cele mai afectate de inundaţiile care durează de o lună şi în urma cărora preşedintele Vladimir Putin a cerut forţelor armate să participe la operaţiunile de salvare.
Mai mult de 17.000 de persoane au fost deja evacuate din casele lor inundate şi, „în cel mai rău caz, până la 100.000 de persoane ar putea fi evacuate”, a declarat Işaev, care este de asemenea reprezentantul Kremlinului în Extremul Orient, potrivit site-ului guvernului regional. La rândul său, ministrul situaţiilor de urgenţă Vladimir Putşkov, a declarat că „121 de localităţi sunt inundate, peste 5.300 de case cu mai mult de 32.500 de persoane” sunt afectate şi aproape jumătate dintre acestea au fost evacuate până în prezent.
În timpul unei videoconferinţe cu liderii regiunilor afectate, Putin a declarat, potrivit agenţiilor de presă ruse, că „cel mai important lucru este să nu fie victime”, adăugând că „este încă enorm de lucru”. „Teritorii semnificative sunt inundate, liniile telefonice şi electrice, drumurile şi podurile au fost distruse în zeci de localităţi, pagubele sunt enorme”, a adăugat el, cerând responsabililor acestor regiuni să îl informeze zilnic cu privire la evoluţia operaţiunilor.
Primul ministru rus Dmitri Medvedev a declarat la rândul său că 3,2 miliarde de ruble /73 milioane de euro/ au fost deblocate de guvern pentru regiunile sinistrate, potrivit Interfax.
Centre temporare de adăpost au fost deschise mai ales în şcoli pentru locuitorii evacuaţi din cauza inundaţiilor provocate de ploile torenţiale de la sfârşitul lunii iulie şi revărsarea fluviului Amur, cel mai mare din Siberia, la graniţa cu China, şi Zeia, un afluent al Amurului. Anul trecut, inundaţiile produse în aceeaşi perioadă la Krâmsk, în sud-vestul Rusiei, au provocat moartea a 172 de persoane.