24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Necazul ce a cuprins „casa regală” a ţigănimii române a depăşit cu mult curţile acesteia, strecurându-se pe sub uşile celor două palate ale puterii dâmboviţene, reactivând disputele dintre cei doi lideri, pe cel „de Cotroceni” versus pe cel „de Victoria”. „Regele Cioabă”, care a fost şi preşedintele internaţional al romilor (doar în ţigănime mai poate fi valabilă această bulibăşeală de funcţii) aflat la un anumit moment în Turcia este nevoit să se interneze de urgenţă la spitalul semilunii pe motiv de infarct. Din acel moment nefericit şi cu multă compasiune depozitată în el, reîncepe meciul politic dintre cele două palate româneşti.
Traian Băsescu sare în ajutorul prietenului său de care îl leagă atâtea amintiri de Sfânta Maria, pe el şi pe familia sa, apelând chiar la medicul pe care tot el l-a trimis să dea explicaţii procurorilor pentru că a îndrăznit să-i acorde îngrijiri medicale şi lui Adrian Năstase, după ce acesta a încercat să se sinucidă, în urma unei sentinţe nedrepte despre care se crede în continuare că, acelaşi Traian Băsescu nu poate fi străin de verdictul ciudat al ultimei instanţe.
În replică, Victor Ponta sare de la înălţimile Bucovinei, de pe versantul în care Gheorghe Fluture nu a ezitat să scrie cu oi, cu mioare, mesaje de iubire adresate aceluiaşi Traian Băsescu, pe vremea când întreaga Bucovină era portocalie la chip şi la interese. Din săritură premierul Ponta nu ezită să-l beştelească pe preşedinte, amintindu-i că nu poate fi decât „nesimţit”, atâta timp cât astăzi, când are nevoie de profesionalismul celui mai mare chirurg cardiovascular al ţării, trece peste cadavre şi îl trimite în Antalya, la căpătâiul prietenului său Cioabă, aflat într-o mare cumpănă. Pentru a rămâne în aceeaşi culoare locală, nu putem fi siguri dacă este vorba de sinceră prietenie sau dacă mişcarea nu este una de prezervare a unui milion de voturi din ţigănime sau dacă nu este vorba despre o combinaţie a celor două motive. Evident, deja intrăm pe un teren al speculaţiilor, foarte instabil, mişcător şi greu de traversat fără a fi acuzat de lipsă de umanitate, cum încerca şi mezina familiei Băsescu să dea pe gură, acuzându-l pe Victor Ponta că ar fi în stare „să lase să moară un om de dragul disputelor politice”. EBA sare şi ea atât cât poate să mai sară, în condiţiile unei sarcini avansate şi a unei mari singurătăţi, de care este cuprinsă în ultima vreme. Este de salutat, totuşi, acest efort de a-şi apăra tatăl în orice condiţii, din orice poziţii. Mult mai cuminte ar fi fost ca, în starea ei de azi, să se fi ţinut departe de scena politică a ţării care, nu putem să nu observăm, redevine spaţiul măcelăriei de cartier.
Să nu fiu înţeles greşit. Între timp Florin Cioabă a murit. Nu mai contează dacă un ţigan sau un rrom, un ungur sau un bozgor, un român sau o altă naţionalitate, majoritară sau minoritară, face obiectul unei drame umane. Tot ceea ce contează este că nefericitul respectiv este o vietate, putând fi astfel om sau câine, cal, pisică sau orice pasăre de curte, gard, pisc de munte.
Contează sentimentul nostru de compasiune, resortul de a-i sări în ajutor, de a-l salva făcând tot ce este posibil sau uneori chiar imposibil. În astfel de situaţii nu se mai pune problema că acesta ar avea voturi mai multe decât alţii, că el este prieten cu duşmanul meu de moarte. Tot acest bagaj de mizerii nu mai contează. Este lăsat la uşă, astfel încât, în salonul spitalului pătrunde doar sentimentul omului de a acorda ajutorul necesar ieşirii din impas al semenului său. Doar atât şi nimic altceva. Restul sunt speculaţii, răutăţi, gunoaie specifice nouă, oamenilor. Poate doar oamenilor. Cred că un câine acţionează altfel decât un om atunci când încearcă să-şi salveze puii sau pe chiar stăpânul lui, prietenul lui. Este la mare preţ, în astfel de momente emoţionale, sentimentul de prietenie, sentiment care se regăseşte în gestul firesc al fiecăruia dintre noi de a ne ajuta aproapele aflat pe patul morţii sau pur şi simplu într-o cumpănă mare, în ţară sau aiurea, nimerit cu treburi prin lume.
